Adrian Năstase a publicat marţi prin intermediul familiei un text pe blogul său, dar şi un editorial, în "Jurnalul Naţional", în materialele respective vorbind despre "coma" din care s-a trezit, despre "noul capitol" din viaţa sa şi analizează cum ar fi fost dacă ar fi fost ales preşedinte în 2004.
"Dragii mei prieteni, în 20 iunie, printr-o voinţă superioară voinţei mele, am început un nou capitol de viaţă. Nu ştiu dacă Nietzsche avea dreptate când afirma <ceea ce nu mă omoară mă face mai puternic>. Ştiu însă că am adăugat multe gânduri la ceea ce credeam despre viaţă, despre familie, despre prieteni, despre politică. După o lună şi jumătate, am impresia că m-am trezit dintr-o comă profundă. Privesc în jur la viaţa politică, la disensiunile şi haosul care se instalează tot mai mult şi mă întreb cui i-a folosit condamnarea mea <emblematică>?! Vreau să vă mulţumesc pentru sprijinul vostru, din aceste zile, pentru mine şi pentru familia mea. Sprijin care a contat enorm", scrie el.
Pesedistul spune că va scrie editoriale pentru Jurnalul Naţional şi va trimite periodic, unele gânduri sau comentarii, "prin Andrei, Mihnea şi Manuela" (fiii şi consiliera sa, n.r.).
"Vă doresc să fiţi sănătoşi şi să vă bucuraţi de viaţă şi vă asigur, în continuare, că nu voi accepta niciodată „Noul limbaj" - cel de care vorbea Orwell - „Războiul este pace. Libertatea este sclavie. Ignoranţa este Putere. Ceea ce a fost bun este acum rău; ceea ce a fost rău este acum bun". Pentru mine, demnitatea este, în continuare, demnitate. La fel onoarea şi prietenia. Iar laşitatea şi oportunismul le voi defini, pe mai departe, cu aceste cuvinte", conchide Năstase.
În editorialul din Jurnalul Naţional Năstase notează că "Au trecut 50 de zile, pline cu semne de întrebare, de tristeţe şi de revoltă". "Am acceptat însă, în final, că există o altă voinţă - cea a destinului - mai puternică decât voinţa mea. Şi merg mai departe... Cu recunoştinţă pentru familie, pentru prietenii mei de la Jurnalul Naţional, pentru cei de la Antena 3, şi pentru mulţi alţii - cei care nu s-au întrebat nici o clipă cât de superficială poate fi o rană la distanţă de 1mm de carotidă şi nici ce urme lasă în suflet un glonţ cu calibrul 38 special", arată el.
"Instalat în spaţiul de 4m² rezervat mie, fără ostilitate, la celebrul penitenciar Jilava, prin respectarea tuturor regulilor, vreau să-mi demonstrez, în primul rând mie, că obiectivul celor care şi-au dorit <eliminarea mea din societate>, nu poate fi atins, libertatea însemnând şi (sau, poate, în primul rând) o chestiune interioară bazată pe gânduri şi pe sentimente", adaugă fostul premier.
Năstase face apoi un exerciţiu de istorie contrafactuală, închipuindu-şi cum ar fi fost dacă el ar fi ajuns preşedinte în 2004. "Chiar dacă ştiu că este inutil, nu pot să nu mă întreb: <Cum ar fi fost dacă...?>", îşi încheie el editorialul.
