SOCIAL: Peste 800.000 de salariaţi vor beneficia din ianuarie 2014 de majorarea salariului minim brut | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Peste 800.000 de salariaţi vor beneficia din ianuarie 2014 de majorarea salariului minim brut

Peste 800.000 de salariaţi vor beneficia din ianuarie 2014 de majorarea salariului minim brut pe ţară de la 800 la 850 de lei, dintre care mai puţin de o treime sunt din sectorul bugetar, iar majorarea cu încă 50 de lei se va aplica din iulie pentru 966.405 de angajaţi, potrivit Ministerului Muncii.

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) a supus, marţi, dezbaterii publice proiectul de Hotărâre pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea acestuia în 2014 în două etape.

Din nota de fundamentare care însoţeşte documentul rezultă că în prima etapă, respectiv din 1 ianuarie 2014, vor beneficia de majorarea salariului de bază minim brut de la 800 la 850 de lei un număr de 804.225 de salariaţi, dintre care 238.143 din sectorul bugetar şi 566.112 din sectorul concurenţial.

În cea de-a doua etapă, respectiv din 1 iulie 2014, vor beneficia de creşterea salariului de bază minim brut pe ţară de la 850 la 900 de lei în total 966.405 salariaţi, dintre care 281.542 bugetari şi 684.863 din sectorul concurenţial.

Proiectul de act normativ stabileşte că începând din 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 850 de lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună, reprezentând 5,059 de lei pe oră.

Începând din 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 900 de lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 ore în medie pe lună, reprezentând 5,357 de lei pe oră.

"Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Stabilirea, pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă, de salarii de bază sub nivelul celui prevăzut constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei", se arată în proiectul de Hotărâre.

Documentul va fi în dezbatere publică pe site-ul MMFPSPV până în 22 noiembrie.

Guvernul va încasa la buget 344 milioane de lei (77,2 milioane de euro) din creşterea salariului minim brut pe economie, proiectul de buget pentru anul viitor bazându-se pe încasările suplimentare atrase din această sursă, relevă un document oficial obţinut de MEDIAFAX.

Încasările vor rezulta din modificarea la nivelul economiei a grilelor de salarizare, ca efect al acestei majorări, şi impozitarea corespunzătoare a angajaţilor.

Guvernul a anunţat, săptămâna trecută, că salariul minim brut va fi majorat anul viitor în două etape, respectiv de la 800 lei, în prezent, la 850 de lei începând cu 1 ianuarie şi la 900 lei de la 1 iulie.

Luni seara, Ministerul Finanţelor a anunţat că 274.000 de bugetari vor benefica de majorări salariale ca urmare a creşterii salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, fără să menţioneze nimic despre faptul că statul are de câştigat din punct de vedere al încasărilor la buget din această majorare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro