SOCIAL: Protest al medicilor în Capitală: Mii de persoane au participat la marş | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Protest al medicilor în Capitală: Mii de persoane au participat la marş

Protestul cadrelor sanitare a început la ora 11.00, în Piaţa Victoriei, unde s-au adunat peste 4.000 de manifestanţi atât din Bucureşti, cât şi din ţară. Protestul s-a încheiat, fără incidente, în jurul orei 14.00.

Protestul cadrelor sanitare organizat sâmbătă în Capitală s-a încheiat, fără incidente, în jurul orei 14.00, după ce manifestanţii veniţi în marş din Piaţa Victoriei au sprijinit de zidul Palatului Parlamentului o cruce şi aproape 20 coroane de flori, sugerând astfel "moartea Sănătăţii" în România.

Pe una dintre coroane a fost menţionat numele ministrului Sănătăţii, în mesajul "Nu te vom uita niciodată, Eugen Nicolăescu".

Protestul a început la ora 11.00, în Piaţa Victoriei, unde s-au adunat peste 4.000 de manifestanţi atât din Bucureşti, cât şi din ţară.

Ei au adus în faţa Guvernului un dric cu coroane de flori şi sicriu pe care scria "Sănătate". Pe sicriu a fost lipită o fotografie a lui Eugen Nicolăescu, cu mesajul "Domnule ministru, nu distrugeţi sănătatea României", iar pe parbrizul dricului scria "Nu vrem spitale transformate în SRL-uri".

Majoritatea protestatarilor au purtat măşti chirurgicale şi au agitat steguleţe, pancarte şi baloane.

Traficul rutier în Piaţa Victoriei a fost restricţionat temporar pe axa Kiseleff-Calea Victoriei, fiind suplimentate echipajele de Poliţie Rutieră care să dirijeze circulaţia.

Jandarmii, în rândul cărora s-au aflat şi negociatori, au încercuit locul protestului cu garduri mobile.

Din Piaţa Victoriei, protestatarii au plecat în marş, în jurul orei 12.00, spre Palatul Parlamentului, pe traseul Calea Victoriei - Pod Naţiunile Unite - bd. Naţiunile Unite - alveolă Parc Izvor.

În primele rânduri ale coloanei de manifestanţi s-au aflat preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, lideri ai Federaţiei Sanitare Sanitas şi protestatari cu tobe şi pancarte cu mesaje ca "6% pentru Sănătate", "Noi vă consultăm, voi nu ne consultaţi" sau "Jos labele de pe spitalele publice!".

După aceştia, în coloană au urmat manifestanţi cu coroane de flori, precum şi unul îmbrăcat în călugăr, cu o cruce pe care scria "Sănătate" şi era lipită o fotografie a ministrului Eugen Nicolăescu.

Coloana de manifestanţi a fost însoţită şi de o maşină cu staţie de amplificare şi boze, din care s-au auzit de mai multe ori piesa "România, trezeşte-te!"a lui 1-Q Sapro şi "Corul sclavilor" din "Nabucco" de Verdi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro