SOCIAL: Raed Arafat: Sunt probleme serioase la Spitalul Judeţean Ploieşti, propunem suspendarea managerului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Raed Arafat: Sunt probleme serioase la Spitalul Judeţean Ploieşti, propunem suspendarea managerului

Secretarul de stat Raed Arafat propune Consiliului Judeţean Prahova suspendarea din funcţie a managerului Spitalului Judeţean Ploieşti, "cel puţin pe durata anchetei", care va fi prelungită până la începutul săptămânii viitoare, el precizând că sunt "probleme serioase" în această unitate medicală.

Raed Arafat, care se află pentru a doua zi la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Ploieşti, a spus că primele date ale comisiei de anchetă arată că a existat o creştere a finanţării "pe toate liniile" către acest spital şi că probleme majore, care trebuie verificate, sunt în privinţa modului în care au fost cheltuiţi şi prioritizaţi banii.

El a spus că membrii comisiei de anchetă vor continua să lucreze şi în următoarele zile, verificările fiind prelungite la SJU Ploieşti până la începutul săptămânii viitoare, "luni sau marţi", cu acordul ministrului Sănătăţii.

"Din punct de vedere al comisiei, se impune prelungirea acţiunii de verificare până luni sau marţi, iar la finalizarea anchetei rezultatele vor fi anunţate într-o conferinţă de presă la Ministerul Sănătăţii sau aici. A doua propunere este către Consiliul Judeţean, de suspendare din funcţie a managerului spitalului, cel puţin pe durata anchetei, până ne elucidăm. Este o decizie a CJ noi facem doar propunerea", a spus Arafat, precizând că propunerea de suspendare a managerului spitalului este făcută după consultarea cu ministrul Sănătăţii.

Potrivit secretarului de stat, membrii comisei de anchetă urmează să facă o comparaţie între SJU Ploieşti şi alte unităţi medicale din ţară care au aceeaşi clasificare.

Raed Arafat a precizat că a fost invitat să participe ca membru al Comisiei de anchetă managerul Spitalului Judeţean din Oradea, unitate sanitară care are aceeaşi clasificare ca şi Spitalul Judeţean din Ploieşti, respectiv categoria a treia, şi în care nu au fost semnalate aceleaşi probleme ca la Ploieşti.

Arafat a spus că, spre deosebire de SJU Ploieşti, care primeşte anual aproximativ opt milioane de lei de la Conmsiliul Judeţean pentru plata utilităţilor şi pentru investiţii, spitalul din Oradea reuşeşte să-şi plătească utilităţile din fonduri proprii, fără a se confrunta cu problemele de la Ploieşti, iar acesta este motivul pentru care managerul acestei unităţi sanitare a fost invitat să facă parte din Comisia de anchetă.

Întrebat dacă situaţia din Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti este mai gravă decât s-a aşteptat, Raed Arafat a evitat să răspundă.

Întrebat, de asemenea, dacă a discutat cu conducerea CJ Prahova despre eventuala suspendare din funcţie a managerului SJU Adrian Strîmbeanu, Arafat a răspuns: "Am discutat, nu cred că e o problemă".

Secretarul de stat Raed Arafat a început, luni, verificările la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, din echipa de control a Ministerului Sănătăţii care va analiza situaţia reclamată de chirurgul Dan Oprea făcând parte managerul Spitalului Municipal din Oradea, Gheorghe Carp, dar şi preşedintele Colegiului Medicilor Prahova.

Ancheta la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti a început, de fapt, miercurea trecută, după ce chirurgul Dan Oprea a acuzat lipsa de implicare a autorităţilor, lipsa dotărilor şi mai ales a medicamentelor, spunând că spitalul ploieştean eşti este "umilit, abandonat de toţi" şi că, deşi în spital s-au abordat tehnici chirurgicale de nivel universitar, la nivelul unităţii sanitare nu se alocă fonduri, bisturiele electrice de unică folosinţă sunt folosite "de zeci de ori", iar alte dotări sunt "de pe vremea lui Pazvante".

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, preciza că acţiunea de control la SJU Ploieşti urmăreşte două componente: pe de o parte verificarea situaţiei în spital, pentru a vedea cum se desfăşoară actul medical, în contextul sesizărilor mass-media, iar pe de altă parte, verificarea documentelor, care să arate în ce măsură au fost respectate procedurile pe care le prevede legislaţia în domeniul sănătăţii publice.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro