Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg

Marţi, la Medgidia, în derby-ul codaşelor, jucătorii pregătiţi de Constantin Funda şi-au trecut în cont trei puncte foarte importante, care le menţin şansele de a rămâne în acest eşalon şi în sezonul următor.

CSM-ul a dominat autoritar jocul şi până la finalul primei reprize a înscris de două ori. În minutul 15, Feizula a trimis o diagonală care l-a găsit demarcat pe Laurenţiu Florea şi fostul jucător al Farului a deschis scorul, cu un şut imparabil la colţul lung.

În minutul 25, oaspeţii au realizat singura acţiune de pe parcursul întâlnirii, care a periclitat poarta adversă, Harabagiu a căzut în careul gazdelor după un duel cu Ilcu, însă arbitrul de centru nu a acordat penalty, ci a lăsat jocul să continue.
După alte bune momente de dominare, formaţia din Medgidia s-a desprins la două goluri graţie reuşitei lui Dodan, care, nemarcat de nimeni, a trimis mingea cu capul, ca la antrenament, în plasa porţii apărate de Tudor.

În partea a doua tot gazdele au fost la cârma jocului, au ratat câteva situaţii de gol, dar au şi marcat pentru 3-0 tot prin Dodan, după o cursă pe partea stângă şi o centrare ca la carte a lui Florea.

"Scorul reprezintă cu fidelitate realitatea din teren. Jucătorii noştri au fost apatici, lipsiţi de concentrare de parcă era ultima etapă, aveam deja obiectivul realizat şi nu mai conta scorul. Acum trebuie să ne revenim şi să câştigăm partida cu Politehnica Galaţi, pentru a mai acumula trei puncte foarte importante", a declarat Ionel Iuga.

Viitorul: Tudor - Moroianu (min. 46: Matei), Muşat, Cheleş, Bratu (min. 35: Băndărică) - Vioreanu, Paraschiv, Baicu (min. 60: Huţu), Cotigă - Harabagiu, Lupaşcu (min. 55: Vasilache).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro