"Solo Textil" a sarbatorit trei ani de la inaugurare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Solo Textil" a sarbatorit trei ani de la inaugurare

Firma "Solo Textil" SRL a sarbatorit in aceasta luna trei ani de la inaugurare. Ceremonia a avut loc vineri, 21 martie, la Hotelul "Belvedere". La eveniment au participat conducerea firmei reprezentata de Ali Riza Erdogan, director general, Hasan Ozdemir, patron, Haluk Agca, consulul general al Turciei in Romania, cit si primarul Constantin Sever Cibu si notarul Vasile Varga.
Firma "Solo Textil" lucreaza in prezent cu 2.000 de salariati si comercializeaza 2,5 milioane de produse anual. Actionarul companiei a cumparat in acest an si renumita marca britanica "Select". Considerata a fi marea tranzactie a companiei, noua achizitie inseamna extinderea semnificativa a afacerii. Articolele vestimentare confectionate la Braila sint distribuite in nu mai putin de 250 de magazine din Marea Britanie. Cea mai mare parte a modelelor este stabilita de Departamentul de Creatie al companiei din Londra. Firma braileana confectioneaza o gama variata de articole textile de dama, de la bluze, rochii, pantaloni, fuste, sacouri pina la pardesie si paltoane. Noua linie vestimentara se adreseaza celor cu venituri medii si peste medii, care prefera tinuta casual. "Cind am achizitionat firma braileana, aceasta era pe cale de a falimenta. Treptat, am facut ca societatea sa devina profitabila. Am achizitionat masini si utilaje noi, am marit numarul de angajati, dar si productia realizata. Firma braileana este destul de mare, dar nu acopera necesarul de articole vestimentare de care avem nevoie, motiv pentru care am mai deschis o alta firma in Vietnam, ce are 5.000 de angajati. Aproximativ 60% din salariatii cu care lucram la Braila sint din mediul rural. Am pus la dispozitie aproximativ 40 de autobuze, care ii transporta pe angajati la si de la locul de munca", ne-a declarat Ali Riza Erdogan, director general al firmei.
La reuniunea de vineri au fost prezenti si alti oameni de afaceri din Turcia, precum: Aygem Yilmaz, reprezentant al companiei "Dolphin Group" si Dimitri - Huseyin Kahraman, manager a sapte fabrici de confectii, Dursun Bak, presedinte al Consiliului de Conducere al unui important holding din industria energetica si general in armata, in rezerva. Conducerea "Solo Textil" a promis primarului municipiului Braila ca-l va sprijini cu un ajutor care va fi oferit familiilor cu venituri precare de pe raza municipiului. Este vorba despre 1,5 tone de alimente. Primarul Constantin Cibu a multumit pentru sponsorizarea oferita de agentii economici de origine turca si a precizat ca Braila este orasul unde au trait de-a lungul timpului foarte multe etnii, intre care nu au existat niciodata conflicte. Primarul a apreciat ca Braila reprezinta un model de convietuire intre etnii diferite. Firma braileana "Solo Textil" SRL colaboreaza cu companii renumite din Europa, precum: "Top Shop", "Dorothy Perking", "BHS", "Wallis", "Mark and Spencer".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro