Solutii pentru imbunatatirea traiului pensionarilor exista, dar numai pe hirtie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Solutii pentru imbunatatirea traiului pensionarilor exista, dar numai pe hirtie

Pensionarii braileni au primit recent un raspuns la memoriul pe care l-au trimis ministrului Muncii, Solidaritatii Sociale si familiei. Memoriul facea referire la nemultumirile pensionarilor braileni privind sumele mici cu care au fost suplimentate pensiile, dupa recalculare. In acelasi memoriu au fost prezentate ministrului Barbu, unele solicitari privind posibilitatea preschimbarii tichetelor de transport feroviar in tichete de masa sau achitarea contravalorii acestora pensionarilor care nu le-au utilizat.
Astfel, incepind cu anul 2005, a fost reglementata acordarea de produse alimentare familiilor de pensionari, in cazul in care nu s-au utilizat tichetele de calatorie pe calea ferata la care acestia au dreptul, dupa cum se specifica in scrisoarea de raspuns semnata de ministrul Barbu. Desi modalitatea de compensare in produse alimentare a acestor tichete de calatorie neutilizate a fost stabilita printr-o hotarire de Guvern adoptata la finele anului 2004, suma necesara pentru aplicarea sa nu a fost prevazuta in bugetul de stat pentru anul 2005.
Potrivit ministrului MMSSF, in prezent se analizeaza posibilitatea compensarii in bani a valorii tichetelor de calatorie nefolosite, sumele aferente urmind a fi achitate beneficiarilor odata cu drepturile de pensie. Nivelul compensatiei si luna in care se efectueaza plata acesteia urmeaza a se aproba prin hotarire a Guvernului.
Pensionarii insa, nu se pot bucura de prevederile actului normativ deoarece, asa cum arata ministrul Barbu, avind in vedere ca resursele financiare existente nu permit aplicarea acestor reglementari, articolul 29 al Legii bugetului de stat pentru anul 2006, prevede in mod explicit ca aceste reglementari nu se aplica in acest an.
In ceea ce priveste valoarea punctului de pensie, pentru anul 2006, aceasta este de 3.231.000 lei, adica cu peste noua procente mai mult fata de anul trecut, valoare ce a fost aplicata incepind cu 1 ianuarie a.c.
Ministrul MMSSF a subliniat ca ministerul pe care il reprezinta are in vedere ca, in cursul acestui an, sa se mai efectueze o indexare a valorii punctului de pensie cu inca trei procente, pe linga cresterea de 9,3% din luna ianuarie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro