Spectacol în prima zi a Cupei României la box cadeți | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Spectacol în prima zi a Cupei României la box cadeți

• la competiția organizată în sala de jocuri de la CSM Brăila participă 170 de pugiliști • Alexandru Bogdaci s-a calificat în semifinalele categoriei 42 kg • pentru Corrado Toro urmează sferturile de finală, la categoria 48 kg

 

La ediția 2024 a Cupei României la box cadeți, care are loc în această perioadă în sala de jocuri de la CSM Brăila, participă 170 de pugiliști. Sunt de fapt două competiții, un concurs național pentru cadeți, boxeri cu vârste mai mici, cu meciuri la 3 categorii de greutate și Cupa României cadeți, unde participă sportivii care se încadrează în categoria aceasta de vârstă.

“La această competiție sunt foarte mulți boxeri, ceea ce înseamnă că în continuare copiii doresc să facă sport. Fiind mici de vârstă, în orice moment se pot produce surprize. În prima zi am avut doi pugiliști de la CSM Brăila care au urcat în ring și ambii au obținut victorii clare. Competiția a început promițător, cu multe meciuri interesante. Sperăm ca în continuare brăilenii să asiste la dispute îndârjite în ring”, ne-a declarat Anamaria Necoară, directorul CSM Brăila.

Revenind la competiția care are loc la Brăila, putem menționa că ambii boxeri care au urcat în ring au câștigat cu 5-0 meciurile cu adversarii lor. Și încă din prima zi se poate trage concluzia că boxul brăilean are viitor.

Primul pugilist de la CSM Brăila care a urcat în ring a fost Alexandru Bogdaci, de la grupa antrenorului Cristian Bălan. La categoria 42 kg, Bogdaci și-a dominat adversarul, Cristi Antonescu, de la CSM Craiova, pe tot parcursul meciului și s-a impus cu 5-0. În semifinalele categoriei 42 kg, sportivul brăilean va boxa cu Vlad Manu Pop, de la Potaissa Turda.

“Suntem în grafic, acum pregătim meciul din semifinale, unul mai dificil, dar cu siguranță că Bogdaci va evolua și duminică în finală”, a punctat antrenorul Cristian Bălan.

Cel de-al doilea boxer de la CSM Brăila care a urcat în ring marți, Corrado Toro, sportiv de la secția de la Ianca, unde antrenor este Cosmin Sorică, a câștigat tot la fel de clar la puncte, 5-0, întâlnirea cu  Orlando Radu, de la Farul Constanța. În sferturile de finală ale categoriei 48 kg, Radu va încrucișa mănușile cu Matei Garbas, de la CSM Călărași.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro