Spectacol pugilistic la Cupa «Costică Dafinoiu» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Spectacol pugilistic la Cupa «Costică Dafinoiu»

Sâmbătă după-amiază, pe stadionul din comuna Viziru, a avut loc o gală amicală de box denumită de organizatori Cupa "Costică Dafinoiu" iar cel care s-a născut în această localitate şi care în 1976, la Olimpiada de la Montreal, a cucerit medalia de bronz la categoria semigrea, a fost sărbătoritul zilei. În urma unei hotărâri a Consiliului Local, primarul Dima Priceputu i-a oferit lui Dafinoiu diploma de cetăţean de onoare al comunei Viziru şi tot cu acest prilej boxerii care au urcat pe ringul amplasat pe terenul de fotbal, au căutat să le satisfacă celor prezenţi dorinţa de spectacol.
"Un sportiv care a făcut cinste comunei Viziru merită tot respectul din partea noastră. Consiliul Local Viziru l-a făcut cetăţean de onoare al localităţii şi i-a oferit suma de 5000 de lei. Totodată am luat decizia de a redeschide secţia de box de la Viziru unde Costică Dafinoiu să descopere şi să şlefuiască noi talente şi, de ce nu, sportivi care să-l depăşească în rezultate pe sărbătoritul nostru de astăzi", a declarat Dima Priceputu, primarul comunei Viziru.
"Nu am uitat şi nu voi uita niciodată de unde am plecat. Le mulţumesc tuturor pentru surprizele plăcute. La Viziru există o arie mare de selecţie şi o să vedeţi că, în curând, tineri din această comunitate vor performa în box", a spus cu lacrimi în ochi medaliatul olimpic de la Montreal.

Gala de la Viziru a cuprins opt meciuri şi cu excepţia celui dintre Sava şi Ştefan Pătraşcu, medaliatul cu aur din acest an de la juniori, toate au fost spectaculoase iar la finalul lor spectatorii i-au răsplătit pe pugilişti cu ropote de aplauze. Beneficiarul celei mai rapide victorii a fost Florin Lazăr de la CSM Brăila căruia i-a fost necesară o singură repriză pentru a se impune prin KO tehnic în faţa colegului de club, Alexandru Dragu. La Cupa "Costică Dafinoiu" printre câştigători s-au mai regăsit campionul naţional en titre de cadeţi de la CSM Brăila Fernando Anton, Paul Malagiac de la Gladiatorul Iaşi, care este component al Centrului Olimpic de la Brăila, stelistul bucureştean Marian Manea care de asemenea se pregăteşte la Centrul Olimpic de la Brăila dar şi multiplul medaliat la toate categoriile de vârstă de la clubul brăilean, Marian Vişan, pugilist care evoluează deja cu rezultate notabile la seniori. Au fost şi două verdicte greşite la primele două meciuri în care adevăraţii învingători au fost Gabriel Bobi şi Sebastian Cuciureanu.

Rezultatele tehnice:
- Gioni Mirea (CSM Brăila) c.p. - Gabriel Boby (CSM Brăila)
- Iulian Soare (CSM Brăila) c.p. - Sebastian Cuciureanu (CSM Brăila)
- Florin Lazăr (CSM Brăila) KOT R1 - Alexandru Dragu (CSM Brăila)
- Fernando Anton (CSM Brăila) c.p. - Alexandru Popescu (Centrul Olimpic Brăila)
- Marian Manea (Centrul Olimpic Brăila) c.p. - Alexandru Giurgea (CSM Brăila)
- Ştefan Pătraşcu (Centrul Olimpic) KOT R2 - Vlad Sava (CSM Brăila)
- Paul Malagiac (Centrul Olimpic Brăila) c.p. - Ştefan Oprea (Centrul Olimpic Brăila)
- Marian Vişan (CSM Brăila) c.p. - Antonio Dincă (Centrul Olimpic Brăila)

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro