Argumentele acestei concluzii sint reprezentate de numarul mic de medici care vin catre sistemul medical public, numarul de medici care parasesc sistemul pentru a lucra in strainatate, pe venituri incomparabil mai bune, numarul mare de medici si asistenti care renunta la aceasta specializare, dupa terminarea studiilor medicale si care lucreaza in distributia de medicamente si materiale sanitare sau chiar pe alte functii, in alte sisteme ale economiei romanesti. Dupa cum am aflat de la Nicolae Saridache, liderul sindicatului cadrelor medii sanitare din Braila, un alt argument care duce la aceeasi concluzie este faptul ca din 273 medici din judetul Braila, care lucreaza in unitatile sanitare publice, 119 au virste cuprinse intre 50-60 de ani, iar 31 medici au virste intre 60-70 de ani. "Procentual, lucrurile devin si mai clare si anume, din totalul de medici, 54% au virste de peste 50 de ani, ceea ce inseamna ca in urmatorii 10 ani unitatile sanitare publice ale judetului Braila vor avea mari probleme in asigurare numarului de medici si nu vor putea organiza si desfasura o activitate medicala de buna calitate si la timp pentru toti cei ce se vor adresa acestui sistem". Potrivit sursei citate, este necesar ca autoritatile judetene si locale sa duca o noua politica vizavi de acest sistem si sa aplice o noua strategie de atragere a celor ce termina studii medicale catre judetul nostru, asigurind astfel necesarul de medici pe toate specialitatile existente in acest moment in sistemul sanitar al judetului. "Pentru a asigura necesarul de medici in mediul rural, trebuie sa se ia in considerare si politica de atragere a tineretului din aceste localitati catre facultatile cu specific medical, atit pentru pregatirea de medici, cit si pentru aceea de asistent medical, specializari care ar putea asigura necesarul sistemului medical brailean", este de parere Nicolae Saridache.
Reforma din sanatate intirzie sa produca schimbarile necesare
In acest moment, numarul medicilor de la nivelul judetului se incadreaza la limita necesarului pe specialitatile: radiologie, psihiatrie, pneumoftiziologie, medicina muncii, nefrologie, A.T.I., obstetrica-ginecologie, neurologie si nu numai, iar in ceea ce priveste cadrele medii sanitare, se simte o lipsa acuta a personalului cu experienta, reiese din studiul recent efectuat.
Dupa cum ne-a spus presedintele Consiliului Judetean al Sindicatului SANITAS, numarul asistentilor medicali cu experienta din sistem este intr-o continua scadere, iar numarul celor care pleaca in strainatate afecteaza activitatea zilnica a unor sectii si compartimente; pe de alta parte, incadrarea noului personal necesita un timp indelungat de specializare la locul de munca, pentru a ajunge la o pregatire corespunzatoare. "Cu toata credinta noastra ca piata de munca din vestul Europei s-a saturat vizavi de necesarul de asistenti medicali, descoperim zilnic ca noi societati recruteaza, la nivelul capitalei si al judetelor, asistenti medicali care sa plece cu contract de munca in sistemele sanitare ale altor tari". In opinia reprezentantilor sindicatului Sanitas, reforma din sistemul sanitar, care propune o noua baza materiala, noi spitale, utilate cu aparatura performanta, salarizari care sa indemne personalul acestor spitale sa ramina in sistemul sanitar autohton, intirzie sa produca schimbarile necesare, ceea ce ii determina pe salariati sa nu aiba incredere in stabilitatea locurilor de munca, dar in acelasi timp afecteaza si performantele acestui sistem.
"Reforma trebuie sa aduca, daca doreste sa fie eficienta, si venituri mai mari, comparabile cu cele minime, din vestul Europei, intr-o prima etapa, pentru a stabiliza cu adevarat personalul necesar. Este nevoie sa se implementeze noi forme de formare profesionala, rapide si eficiente, pentru asigurarea unei asistente medicale performante, eficiente si care sa permita o noua redirectionare a fondurilor cheltuite catre domenii definitorii ale sistemului sanitar", a concluzionat Nicolae Saridache.