SPORT: Sorana Cîrstea şi Irina-Camelia Begu, eliminate în primul tur la Australian Open | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SPORT: Sorana Cîrstea şi Irina-Camelia Begu, eliminate în primul tur la Australian Open

Jucătoarele de tenis Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 21 şi locul 21 WTA, şi Irina-Camelia Begu, poziţia 127 în ierarhia mondială, au fost eliminate, marţi, în runda inaugurală la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.

Cîrstea a fost învinsă, în primul tur, cu scorul de 6-4, 7-6 (8/6), după o oră şi 53 de minute, de Marina Erakovici (Noua Zeelandă), locul 52 WTA.

Begu, jucătoare venită din calificări, a fost întrecută, în runda inaugurală, cu scorul de 7-5, 4-6, 7-5, după două ore şi 29 de minute, de Galina Voskoboeva (Kazahstan), poziţia 77 în clasamentul mondial.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro