Sprijin pentru Poliţie în lupta cu clanurile mafiote şi cu traficanţii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sprijin pentru Poliţie în lupta cu clanurile mafiote şi cu traficanţii

* asta a declarat Eugen Tomac, preşedintele PMP la nivel naţional, în timpul vizitei sale la Brăila, despre proiectele de viitor ale partidului dacă va avea un cuvânt de spus în Parlament * potrivit acestuia, clanurile mafiote, reţelele de traficanţi de carne vie, reţelele de cerşetori trebuiesc destructurate, iar Poliţia sprijinită cu resurse financiare pentru a realiza acest lucru

 

 

 

PMP-iştii au declarat la Brăila război total clanurilor mafiote. Mai exact, Eugen Tomac, preşedintele popularilor la nivel naţional, a precizat în timpul unei vizite recente la Brăila, că acesta este unul dintre obiectivele partidului, dacă va avea un cuvânt de spus în Parlamentul României. Potrivit lui Tomac, Poliţia Română trebuie sprijinită în lupta pentru destructurarea reţeleleor de cerşetorie, traficanţilor de carne vie, dar şi a clanurilor mafiote, iar acest lucru nu se poate face altfel decât cu alocarea de mai multe fonduri.

”Pentru că şi chestiunea siguranţei devine din ce în ce mai apăsătoare, noi mergem în Parlament, de exemplu, cu o promisiune fermă! Şi avem în acest sens, o lege elaborată de domnul ministru Cristian Diaconescu, o lege anticlan. Spunem clar că după lupta anticorupţie, a sosit momentul să punem mult mai mult accent pe combaterea infracţionalităţii. Fie că ne referim la cerşetorie organizată, fie că ne referim la traficul de fiinţe umane. E strigător la cer când vezi în toate statisticile din Europa că suntem primii în ceea ce priveşte traficul de fiinţe umane. Nemaivorbid despre siguranţa pe străzi, furturile şi aşa mai departe. Deci credem că a sosit momentul să acordăm mai multă atenţie susţinerii pentru Poliţia Română. Şi aici nu mă refer numai la suport politic. Pur şi simplu: investiţii. Mai mulţi bani, echipamente mai bune şi o mobilizare mult mai serioasă în ceea ce priveşte destructurarea acestor clanuri care creează mari probleme în societatea românească”, a declarat Tomac la Brăila, în cadrul unei vizite pentru promovarea candidaţilor partidului la Alegerile Parlamentare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro