Stare de alertă în Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Stare de alertă în Brăila

Membrii comandamentului de urgenţă au decis în urmă cu puţin timp declararea stării de alertă în judeţele Brăila, Buzău şi Vrancea, care au fost timp de şase ore sub cod roşu de viscol. De asemenea, comandamentul de iarnă a prelungit codul portocaliu, până la ora 23.00, în judeţele Brăila, Constanţa, Tulcea,   Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Vrancea şi Galaţi, în timp ce în cazul judeţelor Bacău, Vaslui şi Iaşi a rămas în vigoare avertizarea de cod galben. Conform legii, starea de alertă se referă la "punerea de îndată în aplicare" a planurilor de acţiuni şi măsuri de prevenire, avertizare a populaţiei, limitare şi înlăturare a  consecinţelor situaţiei de urgenţă, respectiv ale unui eveniment excepţional care, prin amploare şi intensitate, ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, iar Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă asigură coordonarea unitară a activităţilor. În timpul stării de alertă poate fi dispusă, ca măsură de protecţie, scoaterea din zonele afectate sau potenţial a fi afectate, în mod organizat, a unor instituţii publice, agenţi economici, categorii sau grupuri de populaţie ori bunuri şi dispunerea acestora în zone şi
localităţi care asigură condiţii de protecţie. De asemenea, zonele afectate de ninsori şi viscol în care este declanşată starea de alertă pot primi ajutoare de urgenţă şi pentru acestea poate fi solicitată acordarea de asistenţă internaţională. Pe timpul stării de alertă se pot dispune orice măsuri necesare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro