Start în Campionatul Naţional de dirt track | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Start în Campionatul Naţional de dirt track

Concursul juniorilor a fost dominat de bucureştenii Adrian Gheorghe şi Daniel Marin, care de altfel şi-au şi asigurat primele două poziţii în clasament, cu 6 şi respectiv 4 puncte, în timp ce brăileanul Sorin Popa, care a acumulat acelaşi număr de puncte - 4, a ocupat doar poziţia a treia pentru că în manşa directă a fost învins de Marin.

Întrecerea seniorilor nu a fost una spectaculoasă atât din cauza condiţiilor atmosferice neprielnice desfăşurării unei astfel de competiţii cât şi din cauza faptului că alergătorii nu au avut posibilitatea să se antreneze în ultima perioadă.
Cea mai spectaculoasă manşă a fost cea în care la start s-au aliniat reprezentanţii Clubului Sportiv Municipal, Alexandru Toma, cel care în ultimii doi ani a câştigat cupa MACEC, Milen Manev, campionul naţional en titre şi Fănică Popa.

Bulgarul a avut un start mai bun, însă în prima turnantă a fost depăşit de Toma şi toate încercările lui de a-l depăşi pe brăilean au fost zadarnice.

După două etape, în clasamentul provizoriu primele poziţii sunt ocupate de reprezentanţii CSM-ului, Alexandru Toma 8 puncte şi Milen Manev 7 puncte, pe locul al treilea cu 6 puncte se află bucureşteanul Adrian Gheorghe, iar pe patru brăileanul Fănică Popa, cu 4 puncte.

Toma, Popa şi Gheorghe vor reprezenta România la europenele din Austria ce vor avea loc la sfârşitul acestei săptămâni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro