Statele Unite negociaza in secret un plan de mentinere a controlului asupra Irakului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Statele Unite negociaza in secret un plan de mentinere a controlului asupra Irakului

Statele Unite negociaza cu Guvernul de la Bagdad un acord secret in baza caruia trupele americane vor putea stationa in baze permamente, desfasura operatiuni militare, aresta cetateni irakieni si vor beneficia de imunitate juridica, relateaza The Independent in editia electronica.
Cotidianul britanic scrie ca respectivul acord ar putea duce la perpetuarea ocupatiei militare americane pe termen nelimitat, indiferent de rezultatul alegerilor prezidentiale din Statele Unite.
Termenii acestui acord risca sa aiba consecinte politice explozive in Irak, scrie The Independent, precizind ca oficialii de la Bagdad se tem ca respectivul document ar putea destabiliza pozitia Irakului in Orientul Mijlociu si acutiza conflictul interconfesional din tara.
Textul risca insa sa provoace o criza politica si in Statele Unite deoarece presedintele George W. Bush vrea ca acordul sa fie incheiat pina la sfirsitul lunii iulie pentru a-l proclama drept o victorie militara si justifica invazia din 2003, potrivit sursei citate. Anuntul incheierii unui astfel de acord i-ar consolida si pozitia candidatului republican la alegerile prezidentiale, John McCain, cel care a declarat mereu ca Statele Unite sint la un pas de victoria finala in Irak care ar putea fi periclitata de Barack Obama, cel mai probabil contracandidatul sau, prin proiectul sau de retragere militara prematura.
In baza acestui acord, trupele americane vor putea utiliza pe termen lung peste 50 de baze militare din Irak. Washingtonul cere, de asemenea, ca Guvernului de la Bagdad sa asigure imunitatea militarilor si contractorilor si mina libera in privinta organizarii de raiduri si operarii de arestari fara a consulta in prealabil autoritatile irakiene.
"Aceasta ar reprezenta o incalcare grava a suveranitatii noastre", a declarat un politician irakian, avertizind ca semnarea unui astfel de acord ar priva Guvernul de la Bagdad de legitimitate. Ali Akbar Rafsanjani, liderul moderat iranian, a declarat, de asemenea, miercuri, ca "esenta acestui acord este transformarea irakienilor in sclavii americanilor".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro