Statul asigură doar 30% din manualele noi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Statul asigură doar 30% din manualele noi

În acelaşi timp. Ministerul Educaţiei a alocat Brăilei puţin peste 150.000 de lei, adică aproximativ 30% din necesar. Având în vedere diferenţa de peste 350.000 de lei dintre suma alocată şi cea necesară, IŞJ a procedat la reducerea tirajului până la 42.000 de manuale, în valoare de peste 150.000 de lei pentru a se încadra în banii daţi. Astfel, s-au trimis comenzi către 33 de edituri, însă şase dintre acestea au anunţat abia ulterior că nu retipăresc manuale pentru anul şcolar 2009 - 2010, astfel că din suma alocată 5% a rămas necheltuită. Pentru această sumă, în perioada 24 - 31 august se vor solicita suplimentări de tiraje în limita fondurilor existente.

Până pe data de 18 august s-au primit la Casa Corpului Didactic manuale şcolare în proporţie de 44% din totalul celor comandate de către IŞJ. "Din experienţa anilor trecuţi, putem spune că până la data de 14 septembrie IŞJ va primi manualele şcolare în procent de 90%, iar celelalte vor veni după 15 septembrie. În toate şcolile din judeţul Brăila manualele noi dar şi cele transmisibile, vor asigura un început firesc de an şcolar. La clasele a XI-a şi a XII-a, elevii îşi vor cumpăra manuale şcolare după ce vor opta pentru manualul alternativ, împreună cu profesorii, în prima oră de curs", a precizat inspectorul general Viorel Mortu.

Cel mai bine se stă la manualele pentru clasele I şi a II-a, unde au venit în proporţie de peste 90%. Se apropie de 40% manualele primite la clasele a V-a, a VI-a şi a VIII-a. Cel mai prost se stă la manualele de clasa a X-a, din care s-au primit doar 10%. Editurile care nu au livrat până acum niciun manual sunt: "All", "BicAll", "Cavalliotti", "Corint", "Corvin", "Economică", "Es print", "Humanitas", "LVS Crepuscul", "Macmillan", "Tip Arg" şi "Uniscan". Au livrat complet comanda editurile: "Ana 2000", "Carminis", "CD Press", "Euristica", "Oscar Print", "Longman" şi "Radical".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro