Steaua rămâne în cărţi pentru Liga Campionilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Steaua rămâne în cărţi pentru Liga Campionilor

Italianul Massimo Pedrazzini, antrenorul echipei Steaua Bucureşti, a apreciat că „roş-albaştrii" sunt încă în cărţi pentru calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor la fotbal, după remiza cu Partizan Belgrad, 1-1, pe Arena Naţională.
„A fost un meci dificil, în care ne-am chinuit mult. Însă, nu am văzut o echipă care a dominat. Şi noi am fost peste ei, şi ei au fost peste noi. Am primit gol, apoi am marcat noi. Încă suntem în cărţile calificării şi suntem încrezători că putem rezolva calificarea la Belgrad", a afirmat Pedrazzini după meci. Tehnicianul italian a recunoscut că Steaua a suferit şi a alternat momentele bune cu altele mai puţin bune.

„Acest egal nu ajută pe nimeni"

„Jocul nostru nu s-a desfăşurat în continuitate, dar am avut şi momente bune, momente în care puteam marca şi momente în care puteam primi gol. Suntem la început, jucăm din trei în trei zile, mai avem de pus la punct anumite lucruri", a precizat Pedrazzini.
„Acest egal nu ajută pe nimeni. Până la urmă, rezultatul de 1-1 este echitabil, dar nu a rezolvat calificarea. Se poate termina 2-2 în retur, suntem încrezători că putem marca şi acolo", a conchis Pedrazzini.
Începutul partidei a fost unul echilibrat, Steaua expediind primul şut pe poartă în minutul 7, prin ghanezul Muniru, din afara careului, prins fără probleme de portar. Oaspeţii au replicat în minutul 10, când Oumaru l-a depăşit uşor pe Papp, dar Toşca l-a blocat bine pe Bojinov în faţa porţii.
O situaţie periculoasă şi-au creat „roş-albaştrii" în minutul 12, când Hamroun nu a ajuns la centrarea lui Tade. Chipciu (14) a expediat un şut telefonat, iar apoi au urmat două ocazii foarte bune pentru oaspeţi, dar Cojocaru s-a evidenţiat la şutul de la distanţă al lui Brasanac (24) şi a reluarea cu capul a lui Jevtovic (25).
Steaua a făcut un joc modest, cu multe greşeli, iar Partizan a ieşit tot mai mult şi a pus stăpânire pe joc, chiar dacă nu a reuşit să îşi creeze ocazii de gol. Repriza s-a încheiat cu un şut al lui Hamroun (45), la colţul scurt, prins fără probleme de Zivkovic.

Şanse ratate

Campioana României a început excelent şi Popa a ratat cea mai mare ocazie a echipei sale, în min. 47, după o acţiune personală, şutând pe lângă poartă din interiorul careului. Hamroun şi-a creat şi el o şansă foarte bună, dar şutul său de la peste 25 de metri a fost deviat în transversală de portarul Zivkovic.
Partizan a reuşit să deschidă scorul în minutul 62, când Varela a ieşit târziu la întâmpinare şi fundaşul Miroslav Vulicevic a înscris cu un şut din careu. Oaspeţii au mai avut o şansă notabilă în minutul 65, dar mingea trimisă din lovitură liberă de Jevtovic a fost reţinută de Cojocaru. Steaua a replicat şi în minutul 67, mingea expediată de Alcenat a ocolit poarta. Chipciu (80) a fost lansat în careu, dar nu a reuşit să ajungă la minge înaintea portarului.
Echipa antrenată de Mirel Rădoi a reuşit în cele din urmă egalarea, în min. 81, când Varela a trimis în plasă cu capul, după lovitura liberă executată de Hamroun. Partizan a ratat o ocazie uriaşă de a marcat, dar Brasanac (90) a reluat pe lângă poartă din poziţie ideală. Imediat, Steaua a avut şansa golului, prin Hamroun, însă portarul a respins salvator (90Â1).
Rezultatul este unul echitabil, într-un joc în care Steaua a fost lipsită de Nicuşor Stanciu, accidentat. La meci a fost prezent şi fundaşul sârb Novak Martinovic, fost jucător al Stelei, în prezent legitimat la Steaua Roşie Belgrad.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro