SUA vor fi alături de Europa în faţa ameninţării reprezentate de rachete | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SUA vor fi alături de Europa în faţa ameninţării reprezentate de rachete

Ambasadorul Mark Gitenstein a susţinut, joi, un discurs la Institutul Diplomatic Român, cu ocazia comemorării a 10 ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001.

Diplomatul american a afirmat că, în urmă cu zece ani, România nu era încă membră a NATO, însă parteneriatul strategic cu SUA era deja puternic. "Începând din 2001, România a stat alături de Statele Unite. Am luptat şi ne-am vărsat sângele împreună în Irak şi Afganistan, iar armata română, instituţiile responsabile cu aplicarea legii şi personalul diplomatic din România s-au dovedit a fi aliaţi extrem de eficienţi în lupta noastră comună împotriva extremismului violent şi a terorismului", a menţionat ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti.

El a adăugat că aliaţii SUA din NATO au demonstrat "vitalitatea statornică" a Alianţei în urma atacurilor din 11 septembrie. "Pentru prima oară în istorie a fost invocat Articolul 5 al Cartei NATO, prin care aliaţii noştri se obligă să apere celelalte state membre. De la 11 septembrie până în prezent, mulţi dintre aliaţii noştri s-au confruntat cu atacuri asupra propriilor ţări, inclusiv atacurile de la Madrid, din 11 martie, 2004 şi cele de la Londra, din data de 7 iulie 2005. Nu vom uita pierderile suferite şi sacrificiile făcute de aliaţii noştri şi ne-am reconfirmat angajamentul de a-i apăra pe prietenii noştri de toate noile ameninţări comune cu care ne confruntăm", a declarat ambasadorul Mark Gitenstein.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro