Super-distracţie la Biblioteca Judeţeană | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Super-distracţie la Biblioteca Judeţeană

Zeci de copii, părinţi şi bunici au participat la noaptea extrem de jucăuşă de la Biblioteca Judeţeană, în ciuda vremii urâcioase care ar fi putut să-i ţină în case. Activităţile au început în atelierele organizate: confecţionat brăţări Loom Bands, modelaj baloane, face-painting, schimb creativ de jucării, "Învaţă să trăieşti frumos şi sănătos", "În lumea basmelor", "Ai carte, ai parte", "Jurnal de noapte". Apoi, de la ora 20.30, toată lumea s-a distrat şi a dansat alături de trupele de dans: "Meloritm", "Whisk", "Noisy", "Lil Style" şi o trupă surpriză de break-dance, "Fusion Crew". Dansul a alternat cu muzica interpretată de tinerii solişti vocali Andreea Herghelegiu şi Doru Ciutacu a cărui prestaţie a impresionat publicul. La numai 15 ani, Doru Ciutacu, elev la Liceul de Artă, are un palmares impresionant de distincţii câştigate la competiţii de muzică uşoară naţionale şi internaţionale, a participat la emisiuni de gen la TVR1, la Şcoala vedetelor organizată de Titus Munteanu şi Marius Ţeicu şi a fost distribuit în opt filme muzicale româneşti.
Programul artistic de la Noaptea bibliotecilor a continuat cu evoluţia tinerilor de la Şcoala de Arte "Vespasian Lungu": grupul folk "Quatro", trupa "Chroma project", Iulian Pânzaru, Lorina Giurgea şi Cristian Piron. Ei sunt coordonaţi de profesorii: Mariana Iordache, George Romeo Bunea, Adriana Toma, Florin Lazăr şi Liliana Chiriţă.
Totul s-a încheiat în jurul orei 24.00, cu mult aşteptatul moment de zumba dance, după care toată lumea a plecat spre casă mulţumită şi fericită..
Evenimentul "Nocturna bibliotecilor" a fost organizat de Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" şi s-a desfăşurat simultan în România şi Republica Moldova, iniţiativa aparţinând Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor din România.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro