Sute de infractori in libertate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sute de infractori in libertate

In evidentele Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Braila figureaza, in acest moment, 5.078 de dosare cu autori necunoscuti, din care 820 reprezinta cauzele adaugate pe parcursul anului trecut si pe care politistii nu au reusit sa le desluseasca. Restul sint cauze strinse de-a lungul anilor, majoritatea furturi, spargeri si alte infractiuni minore care sint, insa, umbrite de dosare cu mii de file pe care politistii incearca sa le solutioneze de citiva ani. Unele dintre ele sint atit de vechi incit, practic, este imposibil sa se mai gaseasca probe noi care sa-i ajute pe oamenii legii sa le scoata din categoria dosarelor cu "AN".
Anul trecut, Politia braileana a inregistrat 2.005 de fapte cu autori necunoscuti din care judiciaristii au reusit sa solutioneze 1.185, respectiv 18,9% din totalul celor in lucru. Unul dintre dosarele cele mai dificilile cu "AN", rezolvate de politistii braileni in 2006 a fost jaful magazinului de bijuterii de pe Calea Calarasilor, de la Romarta, fapta comisa in noaptea de 23 spre 24 februarie de un recidivist brailean in virsta de 28 de ani. Dupa o ancheta de amploare, ce a durat mai mult de o luna, oamenii legii au reusit sa-l inhate pe autorul spargerii care, in acea noapte, a golit magazinul de inele, cercei, bratari si lantisoare, in valoare de aproape 90.000 lei. Pe 24 februarie, sesizati de angajatii bijuteriei, judiciaristii de la Politia Municipiului au declansat o ancheta de anvergura. Intrucit imaginile camerelor de supraveghere din bijuterie aveau o calitate slaba, politistii nu au putut distinge figura hotului. Ei si-au alertat si colegii din judetele invecinate, pentru a tine sub observatie casele de amanet, in ideea ca braileanul va incerca sa scape de marfa, lucru care s-a si intimplat. Informatia care i-a ajutat pe judiciaristii braileni sa puna mina pe autor a venit din partea politistilor galateni. Pe 30 martie, cu noaptea-n cap, anchetatorii, insotiti de un echipaj de luptatori de la Detasamentul de Politie pentru Interventii Rapide (DPIR), au dat iama in birlogul suspectului, unde au gasit mai multe bijuterii din aur, reusind sa recupereze o parte din prejudiciul creat magazinului de bijuterii.
Chiar daca, anul trecut, politistii nu au avut de-a face cu crime, violuri sau alte infractiuni soldate cu victime care sa intre in categoria dosarelor cu "AN", ei s-au confruntat cu alte fapte care le-au dat si inca le mai dau batai de cap in munca depusa pentru prinderea autorilor. Un astfel de caz a fost inregistrat in evidentele Politiei la inceputul lunii octombrie, cind autori necunoscuti au patruns in incinta unui imobil de pe strada Stefan cel Mare, unde isi au sediile citeva cabinete medicale. De acolo, autorii nu au plecat cu mina goala, sustragind aparatura medicala si calculatoare in valoare de 31.000 lei.
Cele mai dificile "AN"-uri ale Politiei au ramas dosarele "Taximetristul" si "Negoita", vechi de mai bine de 10 ani. Primul dintre ele dateaza din noiembrie 1995, cind taximetristul Stan Enache, 43 de ani, a fost gasit mort intr-un canal de irigatii, in zona Martacesti- Silistea. Cadavrul prezenta o agresiune complexa si era impuscat in cap. Citeva luni mai tirziu, pe 5 iulie 1996, doctorita Mariana Negoita, verisoara cu sotia fratelui taximetristului, a fost ucisa, in propria-i casa, cu 53 de lovituri de cutit. O vreme, judiciaristii au lucrat in paralel la cele doua dosare, dupa care au conchis ca intre ele nu exista elemente comune si le-au separat.

Mai multe infractiuni solutionate

Comparativ cu 2005, anut trecut politistii au inregistrat o crestere in ceea ce priveste numarul infractiunilor solutionate, de la 2.810, la 3.238. Daca la capitolul infractiunilor grave savirsite cu violenta cifrele sint asemanatoare cu cele din 2005, cu cresteri sau scaderi de citeva cazuri, exceptie facind violurile, in privinta infractiunilor contra patrimoniului se pot observa diferente de citeva sute de cazuri.
In topul infractiunilor cu violenta conduc lovirile (172 de cazuri), urmate de tilharii (58), violuri (35), ucideri din culpa (27), vatamari corporale grave (22), tentative de omor (13), omoruri (10), ultraje (8) si lovituri cauzatoare de moarte (2). Important de mentionat este faptul ca violurile au inregistrat o crestere de 150%, in 11 dintre cazuri victimele avind sub 15 ani. Cele mai multe violuri au fost comise in mediul rural, pe fondul consumului de alcool, de persoane cu antecedente penale. Din cea de-a doua categorie de infractiuni s-au dublat distrugerile, ajungind la 326 de cazuri, dar au scazut furturile, de la 697, la 590. De asemenea, au fost solutionate 90 de infractiuni de distrugere, 36 de delapidare si un singur caz de gestiune frauduloasa. "Scaderea numarului de furturi din locuinte si autoturisme a fost posibila datorita unui management stabilit si coordonat chiar de inspectorul sef al IPJ Braila, cit si multumita mass-media, care a publicat materialele de prevenire in care le explicam brailenilor modul de operare al hotilor si cum se pot feri de acestia. Au fost intocmite harti criminogene, in functie de situatia operativa si s-a actionat cu preponderenta in zonele respective. Acolo unde au fost semnalate furturi din locuinte sau autoturisme, au fost directionate efective de politisti. In aceste actiuni s-a reusit si solutionarea unor dosare inregistrate cu autori necunoscuti", ne-a precizat subinspector Jenel Sogor, purtator de cuvint al IPJ Braila.
Pentru infractiunile solutionate de politistii braileni au fost invinuite 2.854 de persoane, dintre care 489 au fost prinse in flagrant. Cei mai multi autori, peste 1.000, sint tineri cu virste cuprinse intre 18 si 30 de ani. Acestora li se adauga aproape 300 de minori. Conform datelor obtinute de la Biroul de Presa al IPJ Braila tinerii sint, in general, proveniti din familii dezorganizate, cu antecedente si in minorat. La fel de bine reprezentati sint si cei care au fost in Centre de Plasament sau in apartamente de tip familial. Una dintre principalele cauze ce ii imping pe acestia la comiterea infractiunilor este teribilismul, fie ca infractiunea este comisa de unul singur, fie de mai multi. Politistii s-au implicat pentru prevenirea acestui fenomen si au organizat numeroase intilniri cu tinerii din scoli, licee si cei aflati in grija Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro