• duminică, 27 iulie, Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon“, din Staţiunea Lacu Sărat, şi-a sărbătorit ocrotitorul spiritual • Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi • la slujbă a participat, de asemenea, un grup de tineri privați temporar de libertate de la Penitenciarul Tichilești
Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon“, din Staţiunea Lacu Sărat, şi-a sărbătorit, duminică, 27 iulie, ocrotitorul spiritual.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi eparhiali, chiar lângă biserica de lemn a mănăstirii, în prezența a sute de credincioși sosiți din toate colțurile județului, inclusiv din municipiul Brăila.
„La slujba arhierească de la binecunoscuta mănăstire brăileană au participat numeroşi pelerini sosiţi în chip special la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, persoane aflate la tratament în Staţiunea Lacu Sărat, cadre medicale de la baza de tratament a Staţiunii Lacu Sărat, precum şi monahi şi monahii de la mănăstirile din Eparhia Dunării de Jos”, a precizat părintele Rareș Bucur, purtătorul de cuvânt al Eparhiei, prezent la eveniment.
La slujba de hram a participat, de asemenea, un grup de tineri privați temporar de libertate din cadrul Penitenciarului Tichilești, împreună cu preotul capelan al centrului de detenţie, care au fost binecuvântaţi de ierarh.
În Sfinta Liturghie, au fost rostite rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile lui Dumnezeu revărsate asupra slujitorilor, monahiilor și credincioșilor brăileni în cei 29 de ani care s-au împlinit de la inaugurarea acestei mănăstiri, precum şi rugăciuni pentru tămăduirea celor bolnavi. La momentul cuvenit, mai mulţi copii şi credincioşi au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine, de însuși ÎPS Arhiepiscop Casian.
După Sfânta Liturghie, ierarhul Dunării de Jos le-a vorbit celor prezenţi la hram despre viaţa și minunile Sfântului Mare Mucenic Pantelimon şi despre rolul Bisericii, adevărat „spital obștesc al sufletelor și al trupurilor noastre, un loc al iubirii lui Dumnezeu față de toți oamenii”. ÎPS Arhiepiscop Casian le-a mulţumit, în mod special, credincioşilor care au venit să se roage, cu dragoste și cu evlavie, sfidând canicula, acestui mare sfânt tămăduitor. Iar la final, Părintele Arhiepiscop i-a binecuvântat pe cei prezenţi prin stropirea cu aghiasmă.
În apropierea locaşului de cult se află şi un corp de chilii, care are rol de centru social şi filantropic, dar şi cultural, întrucât acesta adăposteşte un muzeu etnografic cu o impresionantă colecţie de obiecte vechi tradiţionale, devenind, în special în perioada vacanţei de vară, un important loc de vizitat de foarte mulţi copii în cadrul activităţilor de vacanţă organizate de parohiile din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
O vatră de credință și un centru cultural de excepție
Mănăstirea „Sf. M. M. Pantelimon” Lacu Sărat este cea mai nouă mănăstire din judeţul Brăila. Ea și-a început activitatea la 27 iulie 1996, când Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a sfinţit locul şi a pus piatra de temelie a bisericii. La 27 iulie 1999 s-a sfinţit biserica mănăstirii, cu hramul Sfântul Mucenic şi Doctor fără de arginţi Pantelimon, Ocrotitorul şi vindecătorul bolnavilor, şi s-a inaugurat şi corpul de chilii al mănăstirii.
În apropierea lăcaşului de cult se află un corp de chilii care are rol de centru social şi filantropic, dar şi cultural, întrucât adăposteşte un muzeu etnografic cu o impresionantă colecţie de obiecte vechi, tradiţionale. Acesta devine, mai ales în vancața de vară, un important centru cultural, vizitat de foarte mulţi copii, în cadrul activităţilor organizate de parohiile din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Biserica Mănăstirii Sf. Pantelimon” Lacu Sărat este realizată în stil maramureşean, din lemn, cu o turlă/clopotniţă care se ridică până la înălţimea de 24 de metri. La interior, biserica este decorată cu icoane pictate. De altfel, în custodia mănăstirii se află nouă icoane de patrimoniu datând din secolul al XIX-lea. De-a lungul timpului, au fost aduse sfinteler moaşte ale Sfinţilor Dasie şi Emilian de la Durostor, Nectarie de Eghina, Sofronie al Ierusalimului ş.a., iar în anul 2009, mănăstirea s-a bucurat de vizita Sanctităţii Sale Bartolomeu I, a Patriarhului Teoctist al României, a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi a altor personalităţi ale vieţii religioase şi civile din ţară şi din străinătate.