Teatrul de Păpuși Brăila își redeschide porțile cu o premieră | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Teatrul de Păpuși Brăila își redeschide porțile cu o premieră

* este vorba despre spectacolul ”Frumoasa și Besitia”, regizat de Ionuț-Octavian Ghinea * piesa este programată pentru sâmbătă și duminică, de la ora 11.00, iar locurile sunt limitate

 

 

 

Chiar în condițiile restrictive impuse de autorități, Teatrul de Păpuși ”Cărăbuș” Brăila își adaugă în repertoriu un nou spectacol. Mai mult, premiera piesei se va face în prezența publicului. Astfel, sâmbătă 24 aprilie și duminică 25 aprilie, iubitorii de teatru de păpuși sunt invitați la “Frumoasa și Bestia”, ambele spectacole fiind programate la ora 11:00.

“Spectacolul Frumoasa și Bestia (adaptare după Fraţii Grimm) vine în întâmpinarea iubitorilor de teatru de păpuși, copii și părinți deopotrivă, cu o variantă scenică în care atmosfera de basm este creată cu mijloace moderne ale teatrului de animație, în care se împletesc, în mod armonios, artele spectacolului: teatru, dans, muzică, dar și elemente din sfera noilor media. În cadrul acestui basm, am folosit diferite mijloace de expresie artistică, iar cu ajutorul tehnologiei multimedia am alternat planurile virtuale cu cele reale, fiind în acord cu tendințele actuale ale teatrului de animaţie și pentru o dinamică a spectacolului complexă și inedită, menită să incite spectatorilor curiozitatea și interesul pentru fiecare personaj”, afirma Ionuț-Octavian Ghinea, regizorul piesei.

Acest proiect a fost realizat de Teatrul de Păpuși ”Cărăbuș” Brăila, în parteneriat cu UNATC ”I. L. Caragiale” din București, în cadrul programului de studii Masterat-Teatru de Animație, cu sprijinul unei echipe profesioniste, alcătuite din: coordonator proiect - conf. univ. dr. Daniel Stanciu, UNATC ”I. L. Caragiale”, București; Marius Niţu - scenograf, pictor şi sculptor; Codruţ Bârsan - compozitor și fondatorul companiei “Chicago Summer Opera”; conf. univ. dr. Lorette Enache, coregraf şi profesor UNA ”George Enescu” din Iași; Bogdan Ceangu - regizor de film.

”Nu în ultimul rând, doresc să le mulțumesc pe această cale managerului Teatrului de Păpuși Brăila, doamnei Daniela Mihovici, care îşi îndreaptă atenţia către evoluţia şi desăvărşirea echipei pe care o conduce şi care, de asemenea, mi-a acordat încrederea şi sprijinul de a debuta în calitate de regizor, precum si domnului rector al UNATC I. L. Caragiale București, profesor univ. dr. Liviu Lucaci, care ne-a susținut în demersul nostru și ne-a facilitat condițiile de filmare, punându-ne la dispoziție noua sală 3D și aparatura tehnică necesară. Vă aştepăm alături de noi într-un periplu de poveste!“, a mai spus tânărul regizor Ionuț-Octavian Ghinea.

Cum în această perioadă trebuie respectate măsurile de prevenire a infecțiilor cu noul coronavirus, numărul de locuri la cele două spectacole este limitat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro