Tehnici pentru a ne stăpâni furia | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tehnici pentru a ne stăpâni furia

Persoanele care se enervează des au un risc crescut de hipertensiune, palpitaţii şi migrene. Pe de altă parte, nici persoanele care îşi reprimă furia nu stau mai bine. Practic, furia ne poate îmbolnăvi sau ne poate ajuta să evoluăm. Depinde cum o gestionăm.

 

De cele mai multe ori drumul de acasă până la serviciu necesită adevărate exerciţii de răbdare pentru şoferi. Furia răsare de la primele ore ale zilei.

Suntem martorii unor asemenea scene poate şi pentru că România este printre ţările care oferă cele mai proaste condiţii pentru şofat, într-un top deloc onorant, alături de Indonezia sau Venezuela. Nu este însă singurul motiv, cred specialiştii.

Asta ţine foarte mult cultural şi de societate. Senzaţia mea e că în societatea de aici dacă nu ajungi la idiotule şi nu ridici glasul şi nu țipi, pare că celălalt nu percepe furia de acolo. Imediat ce ridici glasul, brusc, încep să se mişte lucrurile. Ceea ce nu ar trebui să fie o normalitate, e o chestie culturală până la urmă, sunt popoare mai agitate, mai puţin agitate”, spune Ioana Agachi, psihoterapeut.

Iar dacă celebra scenă din filmul Anger Management s-ar fi petrecut pe străzile din Bucureşti, Adam Sandler nu ar fi apucat probabil să termine melodia.

Dacă nu este stăpânită la timp, furia face victime. Un bărbat este acuzat de tentativă de omor după ce l-a scos de pe carosabil pe şoferul unei Dacii.

Furia nu are vârstă, nu face diferenţa pe criterii de sex. Pe scurt, nu discriminează pe nimeni.

Foarte multe cercetări arată faptul că persoane care sunt foarte furioase au o tensiune arterială crescută, au palpitaţii, migrene, mai au durerile acelea musculare pentru că stau încordaţi, că un arc care stă să se rupă, stări de ameţeală, pentru că tot organismul reacţionează în momentul respectiv, se descarcă adrenalină în corp şi automat o să treacă o perioadă până când încerc să revin la nivelul în care eram, calm, şi cu cât starea apare mai des, cu atât efectele asupra organismului sunt mai grave”, spune Adrian Socol, psiholog.

Cu dificultăţi în gestionarea furiei s-a confruntat şi actorul american Charlie Sheen. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care a fost dat afară din celebrul serial „Doi bărbaţi şi jumătate”.

Din 2012 până în 2014 Charlie Sheen chiar a interpretat rolul unui psiholog care îi ajută pe alţii să îşi gestioneze problemele legate de furie. Serialul „Anger Management” a devenit rapid un succes.

Furia este o emoţie normală şi scopul ei este să pună limita. Aici este spaţiul meu. Și ne şi apară. Aici e spaţiul meu, îţi spune ceva despre mine, până aici, apoi e o chestie care mă apară pe mine”, spune Ioana Agachi, psihoterapeut.

Sunt lucruri pe care le auzim tot timpul, dar nu le respectăm în realitate. Să învăţ să respir adânc, astfel să îmi relaxez corpul. S-ar putea să credem că nu ajută, dar pe măsură ce corpul este mai relaxat, noi facem faţă mental mai bine situaţiei. Să învăţ să mut mintea de pe eveniment şi să încerc să număr în minte de la 1 la 10, astfel încât să îi dau minţii timp să îşi ia o pauză, să privească situaţia din alt unghi, să încerc să vorbesc cu cineva despre furia mea, poate nu neapărat cu persoana care a generat furia”, spune Adrian Socol, psiholog.

Atunci când este gestionată cum trebuie, furia poate să fie constructivă, şi nu doar distructivă.

Furia nu vine singură. Vine şi ea cu alte emoţii şi stări cum ar fi nedreptatea. Adică de multe ori în situaţii care sunt nedrepte aduc furia şi odată cu furia apare şi dorinţa de a schimba şi atunci cred că multe persoane au schimbat lumea. Cumva din nemulţumirea şi iritarea pe care au văzut-o”, afirmă Ioana Agachi, psihoterapeut.

Este şi cazul profesorului Dan Enescu, managerul Spitalului de Copii Grigore Alexandrescu din Capitală. Furios pe neajunsurile sistemului sanitar, a reuşit să înfiinţeze, de la zero, o secţie de chiurgie cardiacă pediatrică, pentru că micuţii cu malformaţii cardiace să aibă şansă la viaţă.

Dacă am furii, mi le folosesc să construiesc. Dintr-o dată mi le schimb, din clipa în care încep, le transorm în ceva care înseamnă ceva de bine. Știţi de ce? Cu răul nu se poate face nimic. Cu dezordinea nu se poate face nimic. Cu vorbă bună. Ştiţi, vorbă dulce mult aduce contează să spui ce vrei şi să fii înţeles şi să fii sigur că ai fost înţeles şi atunci sigur că lucrurile nu pot să nu funcţioneze”, afirmă Dan Enescu.

Potrivit specialiştilor, fiecare persoană se confruntă cu 5 emoţii de baza: frică, tristeţea, fericirea, dezgustul şi furia. Aceste emoţii ne însoţesc toată viaţă.

 

Crizele de furie la copii

Deşi nu îşi dau seama, părinţii sunt responsabili pentru felul în care copiii îşi gestionează furia. Desigur, mai ales în primii ani de viaţă.

Unde părinţii ţipă, sunt violenţi verbal atunci copiii imită. Eu voi înţelege din toate acestea că e o normalitate şi nu voi şti să mă comport în societate. Voi înţelege că aşa trebuie să mă comport în anumite situaţii de stres, de frustrare, nu voi şti să tolerez această frustrare”, afirmă Preduca Luminiţa, psiholog specialist.

În plus, până în jurul vârstei de 4 ani, micuţii se confruntă cu aşa numitele tantrumuri sau crize de furie. Ele apar pentru că cei mici nu ştiu să vorbească şi nici să îşi exprime sentimentele. Specialiştii îi sfătuiesc pe părinţi să empatizeze şi să aibă răbdare.

Dacă intervenim în momentul acela, copilul va fi şi mai nervos. Aşteptăm să se liniştească, după care îi explicăm ce a făcut bine, ce nu a făcut bine, trebuie să identificăm cauza, problema şi îi explicăm: îl lăsăm să se liniştească, după care îi explicăm. Ajută că el să îşi identifice emoţiile, ca el să spună cum se simte în momentul asta. Cu cât scoate la suprafaţă emoţia aceea negativă, conştientizează unde a fost problema”, explică Preduca Luminiţa, psiholog specialist.

Eu sunt dacă vrei un fan al furiei, mie îmi place furia, furia este o emoţie normală, d-asta o şi avem, toată lumea spune vreau să fiu zen, să fiu mai liniştit şi asta o traduc cumva niciodată să nu mă enervez ceea ce e imposibil”, spune Ioana Agachi, psihoterapeut.

De altfel chiar şi persoanele care sunt mereu calme şi nu se enervează..au de-a face cu furia. Dacă nu îşi exteriorizează însă emoţiile, riscă să aibă aceleaşi probleme de sănătate precum furioşii de serviciu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro