După operaţia de urgenţă suferită în 10 iunie, în Cuba, se ştiau foarte puţine despre Chavez, ceea ce a dat naştere la speculaţii privins starea sa de sănătate.
Imaginile transmise marţi îl arată pe liderul venezuelean în stare bună, îmbrăcat într-un trening în culorile Venezuelei, discutând cu Fidel Castro.
Potrivit televiziunii cubaneze, imaginile au fost filmate marţi.
Chavez şi Castro au fost arătaţi atât în picioare, cât şi stând jos. Corespondentul BBC la Havana afirmă că imaginile par să fi fost filmate la hotelul unde a fost operat Chavez.
