Tentaţia drogurilor poate fi învinsă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tentaţia drogurilor poate fi învinsă

Reprezentanţii Centrului Antidrog Brăila s-au întâlnit zilele trecute cu elevii de la Şcoala "Ion Creangă" şi cu părinţii acestora pentru a discuta pe tema prevenirii consumului de alcool şi tutun. Specialiştii au vorbit cu copiii despre cum îi influenţează anturajul, cum îşi pot rezolva probleme personale, când şi cui pot cere ajutorul. Acţiunile s-au desfăşurat în cadrul unui proiect de prevenire a consumului de alcool, tutun şi droguri, destinat în egală măsura copiilor, dar şi părinţilor. "Tentaţia drogurilor poate fi învinsă" este un proiect derulat de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) în parteneriat cu Şcoala "Ion Creangă" şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Brăila. La întâlnirile organizate cu elevii de la clasele a V-a au participat specialistul pe probleme de educaţie-învăţământ de la CPECA, cât şi psihologul şcolar care îşi desfăşoară activitatea la unitatea de învăţământ.

"Discuţiile au vizat prevenirea consumului de alcool şi tutun la elevii din clasa a V-a. La vârsta de 11- 12 ani, copiii se află în plină dezvoltare a personalităţii şi, de multe ori, modelele pe care aleg să le urmeze pot să nu fie dintre cele mai bune exemple de viaţă. Ulterior a avut loc întâlnirea cu părinţii, aceştia având ocazia să afle cum gestionează alţi părinţi anumite situaţii delicate în care sunt puşi de către copii, întâlnirea fiind un schimb de bune practici în ceea ce priveşte educaţia pe care copilul o primeşte in familie. Părinţii au fost totodată sensibilizaţi cu privire la importanţa modelului pe care ei înşişi îl oferă copilului", a precizat coordonatorul proiectului, psiholog Elena Nechifor. Din echipa de implementare a proiectului au făcut parte Nicoleta Codrescu - specialist educaţie-învăţământ la Centrul Antidrog, Nicoleta Stoica - psiholog şcolar la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Brăila, prof. Angela Olaru şi prof. Daniela Turcu de la Şcoala "Ion Creangă".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro