- Domnule director, aceste reguli privind conditiile in care se poate realiza o debransare cu scopul montarii unei surse individuale de incalzire existau de mai multa vreme. De ce nu s-au aplicat pina acum?
- Chiar daca, asa cum spuneti, aceste reguli existau, ele nu s-au aplicat pentru ca nu existau legi scrise care sa oblige la respectarea lor. Practic existau la nivel de principii, se stia despre existenta lor, dar nu era obligat nimeni sa le respecte. De exemplu, regulile despre care vorbim se aplicau in Bucuresti sau la Buzau. Acum, in contextul in care accesarea de surse de finantare este mai facila, trebuia sa existe o strategie a fiecarei comunitati in ceea ce priveste termoficarea. Si a fost nevoie de un regulament unitar pentru toate orasele, drept pentru care s-a emis un regulament cadru pentru toate comunitatile cu sisteme de termoficare.
- Exista o dimensionare a fenomenului debransare la nivel local? S-a efectuat un studiu in acest sens?
- Cind se aude un zvon, de exemplu ca se scumpeste piinea, chiar daca ai 10 piini acasa tot te duci si mai iei zece. Asa a fost si cu debransarea. Toata lumea auzise ca urmeaza a fi emis un regulament care va impune respectarea unor principii privind debransarea. Si, au avut sau n-au avut nevoie, au avut sau nu bani, brailenii s-au ingramadit sa-si puna centrale. La 26.000 apartamente cite mai erau racordate sistemului centralizat, dintr-un total de circa 50.000 de apartamente la nivel de municipiu, cred ca au venit cam 1.000 de cereri. Dintre acestea, n-au fost mai mult de 100 care au primit aviz favorabil. Trebuie facuta insa o precizare pentru a fi intelese foarte clar lucrurile: la inceputul lunii iulie a venit o adresa de la Bucuresti prin care se cerea suspendarea debransarilor de la sistem, incepind cu data de 7 iulie, pina la intrarea in vigoare a noului regulament. Astfel, cererile care au primit avizul favorabil au fost cele inregistrate pina in data de 7 iulie, in timp ce pentru cele inregistrate dupa aceasta data li s-a comunicat petentilor ca va trebui sa se conformeze regulilor ce urmau sa fie aprobate in parlamentul local.
"Daca as fi stat la bloc, inca de acum 10 ani imi montam centrala"
- Ca simplu cetatean, daca ar fi sa faceti abstractie de profesie si functia pe care o detineti, cum vi se par regulile impuse in ceea ce priveste montarea unei surse individuale de incalzire?
- Nu ma impiedica nimeni sa fac acum debransare cu respectarea conditiilor. Nici mie nu mi-ar fi convenit, daca stateam la bloc, sa ajung in situatia reclamata acum de o parte dintre brailenii care vor sa-si monteze surse individuale de incalzire. Dar trebuie sa se inteleaga ca acestea sint regulile, si ca trebuie respectate. Le vad normale si firesti. Oricunde te duci si ceri ceva, te deranjeaza cind ti se cer o mie de acte. Nu sint ipocrit si spun cu toata raspunderea ca daca as fi stat la bloc, inca de acum 10 ani imi montam centrala, iar in conditiile de acum imi faceam controrizare individuala si ma rebransam la sistemul centralizat. De altfel, le-am spus tuturor prietenilor ca nu are nici un rost sa investeasca acum 70 de milioane intr-o centrala pe care nu vor apuca sa o foloseasca. Si acesta a fost si sfatul pe care l-am dat fiicei mele, care locuieste in Bucuresti, intr-un bloc unde mai sint vreo 6 -7 apartamente cu centrala, si-i trece teava de gaze prin fata usii. M-a intrebat daca sa-si monteze centrala in apartament si i-am spus ca nu are rost acum sa faca o astfel de investitie. Daca ar fi facut asta in urma cu 5 - 6 ani, era altceva, pentru ca ar fi apucat sa o foloseasca, dar asa... A fost ca un facut pentru ca dupa ce am convins-o, RADET a oprit apa calda pentru ca asociatia respectiva avea datorii la plata facturilor la agentul termic. I-am spus ca asta e o alta treaba pentru ca nu e treaba RADET ca proprietarii nu-si platesc intretinerea. La nivel de asociatie de proprietari s-au organizat, au strins banii, au achitat datoria si s-a reluat furnizarea apei calde. Astea sint regulile intr-un bloc: sa achite toata lumea intretinerea si sa-si gaseasca oameni responsabili ca administratori si presedinti care sa-i reprezinte pe proprietari, nu sa fuga cu banii sau cine stie ce alte nebunii.
In Ungaria consumatorii si-au demontat singuri centralele murale
- Nu vi se par totusi exagerate cerintele privind debransarea?
- S-au adus in discutie sumele mari presupuse de realizarea proiectului de echilibrare a sistemului de termoficare la nivel de bloc. Va asigur ca exista solutii mult mai ieftine. Cind au aparut prima data centralele de apartament, una costa cam 25 - 30 milioane de lei, acum costa cam 12 milioane si-ti da si un televizor bonus. Asa o sa fie si cu proiectul tehnic. Repet, solutii exista si nu sint atit de scumpe cum s-a spus initial. Insa nu aici vor fi problemele, ci la respectarea solutiilor de evacuare a gazului de ardere din centrala, pentru ca nu degeaba a fost introdus obligatia obtinerii avizului de mediu.
- Ce argumente puteti invoca in favoarea acestei afirmatii?
- M-am intilnit cu omologul meu dintr-un oras din Ungaria unde foarte multe centrale de apartament au fost demontate chiar de catre proprietari. L-am intrebat cum a fost posibil, iar explicatia a fost simpla: nu a fost necesara emiterea unei legi care sa oblige demontarea centralelor ci respectarea conditiilor de mediu. Se faceau masuratori precise la cosurile de fum ale centralelor de apartament si in mod evident depaseau cu mult maximele legale. Se dadeau pe loc masuri de reducere a noxelor si asa i-au potolit pe vecinii unguri. Asa o sa fie si la noi, si deja a fost creat cadrul legal pentru asta: asa cum cei de la mediu ne verifica pe noi la capitolul emisii de noxe, asa o sa verifice si pe proprietarii de centrale de apartament. Va dati seama ce inseamna o comunitate cu 50.000 surse de evacuare gaz de ardere necontrolat, sau ce inseamna sa controlezi 50.000 de centrale asa cum vine la noi la CET, de exemplu, pentru ca sintem monitorizati. Trebuie sa ai o armata la agentia de mediu sa treaca la o luna de zile pe la toti. Unul isi pune o centrala performanta si este buna la inceput, dar e la fel ca la masini: la o anumita distanta parcursa trebuie sa mearga la service. Citi oameni constiinciosi merg la revizie cu centrala in conditiile in care revizia costa ceva bani? De aceea vin si spun ca regulamentul nu este doar un beneficiu pentru noi ca operator ci si o responsabilitate pentru ca celui care ramine la sistem trebuie sa-i asiguri si conditii bune. In concluzie, modificarea sistemului se face numai cu autorizatie de construire obtinuta in conditiile legii care sa tina insa cont de modul individual de evacuare a gazelor de ardere.
"In momentul in care s-a scos o piesa sau o componenta, dintr-un sistem, acesta se deregleaza"
- Ce urmareste, concret, noul regulament privind debransarea?
- Pina acum nu exista o lege care sa spuna ce trebuie facut in cazul debransarii, dar acum stim. Deci, orice modificare adusa la o constructie trebuie sa fie autorizata si porneste cu certificatul de urbanism, care spune clar care sint autorizatiile ce trebuie obtinute. La Agentia de Mediu mergem sa vedem daca centrala se incadreaza in prevederile cu privire la noxele emise in atmosfera; la constructii sa demonstram ca prin montarea ei nu este afectata structura de rezistenta a blocului. Mergem apoi la un proiectant pentru o solutie tehnica de echilibrare a sistemului de termoficare la nivel de bloc. In aceste conditii se face proiectul, iar solicitantul se debranseaza fara probleme si fara sa afecteze pe vecini. Pentru ca instalatia este gindita sa funtioneze la capacitatea proiectata, iar in momentul in care s-a scos o piesa sau o componenta, se deregleaza. De exemplu se modifica viteza de circulatie in instalatie si asta duce mai departe la situatii in care radiatoarele nu-si mai aduc aportul de caldura prevazut in proiect. Si atunci, vine un proiectant si spune cum trebuie modificata instalatia astfel incit sa fie evitate dezechilibrari.
- Cine va verifica respectarea regulilor impuse de acest regulament?
- Noul regulament stabileste clar la capitolul bransari/debransari cum se procedeaza si care sint cerintele. Una dintre prevederi spune ca biroul de indrumare pentru asociatiile de proprietari din cadrul Primariei se va reorganiza in serviciu care va avea atributii de control. Acest instrument va fi la indemina autoritatii locale pentru a controla fenomenul debransare ilegala.
- Exista riscul sa se confrunte autoritatea locala cu debransari ilegale?
- Un risc exista fara discutie, dar este teoretic pentru ca intreg cadrul legal pentru domeniul condominial stabileste atributii clare fiecarui actor implicat. De exemplu, conducerea unei asociatii de proprietari poate intra mult mai usor pentru verificari in apartamentele propriilor membri. Mai departe, va fi implicat si serviciul energetic cu atributii de control al primariei. Debransarea ilegala este sanctionata cu amenda intre 500 si 1.000 de lei, sume deloc de neglijat.