Nu stiu daca mai era nevoie de o confirmare a faptului ca intreaga noastra viata social - politica sufera de o lehamite generala. Am avut aceasta confirmare duminica 1 iunie a.c., atunci cind numarul celor prezenti la vot a fost atit de mic. Nu a mai plouat, nu a fost nici alt motiv de a putea spune ca am fost blocati sa mergem la vot, in schimb, iata... Si ca si cum nu ar fi de ajuns, la 15 iunie trebuie sa mergem din nou la vot. Atunci, vom hotari pentru urmatorii patru ani, cei care vor fi in fata, cei care ne vor conduce. Nu cred ca e cazul sa vorbesc si eu despre lipsa de implicare, de atitudine cinica, de... etc etc. Incerc doar sa inteleg, ce se intimpla in sufletul celui care nu a vrut sa mearga la vot. Indiferent ca se ascunde sub semnul anonimatului, sau ca isi defineste lipsa de la vot ca un vot de blam la adresa oamenilor politici, a clasei politice a momentului, faptul in sine este acelasi - se lipseste. Se spune ca asa ii lasi pe altii sa decida in locul tau, sa-si puna pe cei pe care ii vor apara mai bine interesele. Si atunci...? De ce oare ne mai simtim indreptati sa comentam dupa aceea, de fapt sa miriim? As putea spune ca este ca o fuga de responsabilitate pe moment, urmata de atitudinea de circotas, de om care apoi miriie permanent, isi spune pasurile, isi arata nemultumirile. Ajung sa dau din ce in ce mai mult dreptate celui care a spus ca fiecare popor are conducatorii pe care ii merita. Are cineva argumente in sens opus?...
Elena, 17 ani
Cu toate ca esti foarte apropiata de mama ta, iata, te afli acum intr-un moment in care nu poti sa-i spui ce te preocupa. Ti se pare ca oricit de apropiata ti-ar fi nu are cum sa fie alaturi de tine in aceasta situatie, iar tu simti ca nu faci altceva decit sa te izolezi. Cu tata este exclus sa discuti, cu bunicii nici vorba, iti este din ce in ce mai greu.
Concret, esti insarcinata, prietenul tau insista sa renunti la copil, tu ai vrea sa-l pastrezi, nu mai stii incotro s-o apuci, ai vrea sa ai pe cineva cu care sa poti sta de vorba, caruia sa-i poti spune sincer ce gindesti, sa-i plingi pe umar. Ma intrebi daca trebuie sa ii spui mamei, daca da, cum sa o faci pentru ca, stii foarte bine conceptia ei despre acest subiect.
Elena - spui ca stii conceptia mamei despre acest subiect, stii ca mama ta nu este de acord cu nici un fel de relatie inainte de casatorie, cu atit mai putin una care sa se soldeze cu nasterea unui copil. Nu contest faptul ca ai dreptate, ca punctul de vedere al mamei este total impotriva copiilor conceputi in afara casatoriei. Ai perfecta dreptate - cu siguranta acestea sint ideile mamei in legatura cu aceste probleme.
Ceea ce nu stiu eu si sint convins ca nici tu este ce gindeste mama ta despre aceste aspecte atunci cind este vorba despre propria fiica. Oricit de vehementa ar fi pozitia ei in plan general, in plan teoretic, am motive sa cred ca aceasta pozitie este mai nuantata, mai umanista atunci cind e vorba de propria sa fiica.
Incearca te rog sa te apropii de mama si sa vorbesti deschis cu ea. Sigur vei avea de cistigat. Sigur te va surprinde cu pozitia sa, cu intelegerea, cu ajutorul pe care va incerca sa ti-l dea. Incearca.
Mirela, 43 ani
Ai tot sperat ca ideea sotului tau de a va muta la tara este doar o ratacire de moment, ca ii va trece, ca isi va reveni si va renunta. Se pare ca nu au fost decit sperante desarte. Sotul tau insista pe aceasta idee, ba chiar a inceput tratativele cu o batrina din Lacu Sarat pentru a cumpara casuta si terenul acesteia.
Ma intrebi daca merita sa insisti sa ramineti aici, daca merita efortul de a-l convinge sa raminti in oras.
Incercind sa privesc de departe situatia constat urmatoarele. Sotul tau doreste sa va asezati viata la tara. Imi spui ca a fost crescut la tara, ca este un om foarte priceput la toate si ca atunci cind mergeti acasa la parintii tai la tara il vezi cum parca infloreste. Are atunci o energie si o buna dispozitie pe care nu i le recunosti. Ai tai sint incintati de tot ceea ce face el acolo si chiar si l-ar dori acolo linga ei. Tu esti singura care refuza o casa la tara, pentru ca spui tu, nu pentru asta ai muncit si te-ai sacrificat. Mirela, hai sa o luam altfel. Imi spui ca tii foarte mult la George, sotul tau si ai face orice sacrificiu pentru binele lui. Lasa-ma sa-ti spun ca nu te cred. In conditiile in care el ajunge sa infloreasca atunci cind este departe de nebunia si freamatul orasului, tu de fapt de ce te opui plecarii la tara? Ce te-a indepartat atit de mult de viata la tara? De ce fugi asa de tare de viata la tara? Cine spune ca nu poti fi oraseanca si sa ai totusi o casuta (cit de mica) la tara?... Imi spui ca aveti masina, ca a gasit o casuta in Lacu Sarat...De ce nu crezi ca il poti impaca, lasindu-l sa-si faca aceasta noua viata, acolo, in sinul naturii?...
Oare nu poti sa vezi si aceasta latura a vietii?... Poate ca ar trebui sa incerci. Nu ai ce pierde.
Elena, 17 ani
Cu toate ca esti foarte apropiata de mama ta, iata, te afli acum intr-un moment in care nu poti sa-i spui ce te preocupa. Ti se pare ca oricit de apropiata ti-ar fi nu are cum sa fie alaturi de tine in aceasta situatie, iar tu simti ca nu faci altceva decit sa te izolezi. Cu tata este exclus sa discuti, cu bunicii nici vorba, iti este din ce in ce mai greu.
Concret, esti insarcinata, prietenul tau insista sa renunti la copil, tu ai vrea sa-l pastrezi, nu mai stii incotro s-o apuci, ai vrea sa ai pe cineva cu care sa poti sta de vorba, caruia sa-i poti spune sincer ce gindesti, sa-i plingi pe umar. Ma intrebi daca trebuie sa ii spui mamei, daca da, cum sa o faci pentru ca, stii foarte bine conceptia ei despre acest subiect.
Elena - spui ca stii conceptia mamei despre acest subiect, stii ca mama ta nu este de acord cu nici un fel de relatie inainte de casatorie, cu atit mai putin una care sa se soldeze cu nasterea unui copil. Nu contest faptul ca ai dreptate, ca punctul de vedere al mamei este total impotriva copiilor conceputi in afara casatoriei. Ai perfecta dreptate - cu siguranta acestea sint ideile mamei in legatura cu aceste probleme.
Ceea ce nu stiu eu si sint convins ca nici tu este ce gindeste mama ta despre aceste aspecte atunci cind este vorba despre propria fiica. Oricit de vehementa ar fi pozitia ei in plan general, in plan teoretic, am motive sa cred ca aceasta pozitie este mai nuantata, mai umanista atunci cind e vorba de propria sa fiica.
Incearca te rog sa te apropii de mama si sa vorbesti deschis cu ea. Sigur vei avea de cistigat. Sigur te va surprinde cu pozitia sa, cu intelegerea, cu ajutorul pe care va incerca sa ti-l dea. Incearca.
Mirela, 43 ani
Ai tot sperat ca ideea sotului tau de a va muta la tara este doar o ratacire de moment, ca ii va trece, ca isi va reveni si va renunta. Se pare ca nu au fost decit sperante desarte. Sotul tau insista pe aceasta idee, ba chiar a inceput tratativele cu o batrina din Lacu Sarat pentru a cumpara casuta si terenul acesteia.
Ma intrebi daca merita sa insisti sa ramineti aici, daca merita efortul de a-l convinge sa raminti in oras.
Incercind sa privesc de departe situatia constat urmatoarele. Sotul tau doreste sa va asezati viata la tara. Imi spui ca a fost crescut la tara, ca este un om foarte priceput la toate si ca atunci cind mergeti acasa la parintii tai la tara il vezi cum parca infloreste. Are atunci o energie si o buna dispozitie pe care nu i le recunosti. Ai tai sint incintati de tot ceea ce face el acolo si chiar si l-ar dori acolo linga ei. Tu esti singura care refuza o casa la tara, pentru ca spui tu, nu pentru asta ai muncit si te-ai sacrificat. Mirela, hai sa o luam altfel. Imi spui ca tii foarte mult la George, sotul tau si ai face orice sacrificiu pentru binele lui. Lasa-ma sa-ti spun ca nu te cred. In conditiile in care el ajunge sa infloreasca atunci cind este departe de nebunia si freamatul orasului, tu de fapt de ce te opui plecarii la tara? Ce te-a indepartat atit de mult de viata la tara? De ce fugi asa de tare de viata la tara? Cine spune ca nu poti fi oraseanca si sa ai totusi o casuta (cit de mica) la tara?... Imi spui ca aveti masina, ca a gasit o casuta in Lacu Sarat...De ce nu crezi ca il poti impaca, lasindu-l sa-si faca aceasta noua viata, acolo, in sinul naturii?...
Oare nu poti sa vezi si aceasta latura a vietii?... Poate ca ar trebui sa incerci. Nu ai ce pierde.
