La Biblioteca Judeţeană Panait Istrati a avut loc, ieri, lansarea proiectului "Speak up", iniţiat de "TinKlub Brăila". Prin acest proiect se urmăreşte înfiinţarea primului Centru de Tineret din Brăila, dar şi organizarea a 6 workshop-uri pe teme de actualitate, pentru dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor tinerilor. Proiectul este finanţat de Comisia Europeană, prin Programul Tineret în Acţiune. La lansarea de ieri au participat coordonatorii proiectului "Speak up" precum şi directorul Bibliotecii Judeţene, Dragoş Neagu şi Anca Dogaru, psiholog. Proiectul se va desfăşura până în data de 20 noiembrie 2011. Temele workshop-urilor au în vedere comunicarea, managementul conflictelor, abilităţile de prezentare şi negociere, leadership şi team building. Centrul va oferi servicii şi programe nu numai organizaţiilor de tineret, ci şi celorlalţi tineri din comunitate. Activităţile ce se vor implementa în cadrul centrului de tineret sunt următoarele: organizarea de întâlniri tematice, de acţiuni culturale (festivaluri, concerte, tabere), de manifestări sportive, turistice, tehnico-aplicative s.a. "Totul a început în 2009, când am fost trimis ca voluntar în Polonia pentru un stagiu alături de alţi tineri. Aveau ateliere de pictură, olărit, living, biliard şi multe altele. Întorcându-mă în România, am sesizat ca toate aceste lucruri lipsesc şi m-am gândit să înfiinţez primul centru de tineret din Brăila. Deşi până în prezent s-au strâns doar 14 membri, sperăm că se vor înscrie pe viitor cât mai mulţi" a declarat Gabriel Eduard Niculiţă, reprezentantul "TinKlub Brăila".
Tinerii care doresc să se alăture acestei iniţiative pot găsi detalii pe facebook, la adresa: http://www.facebook.com/speak.UP.2011, sau pot contacta coordonatorii proiectului prin email, la adresa: speak_up_2011@yahoo.com.
