Reamintim că, la ora actuală, în vestiarul politic al PDL Brăila se bat pentru supremaţie în partid următoarele tabere: actuala conducere, Giana Pătraşcu - Stănel Necula şi alţi câţiva susţinători, Gheorghe Chiru, majoritatea consilierilor municipali şi judeţeni înlăturaţi de la putere, deputatul Eugen Bădălan (susţinătorul lui Titi Dumitriu), primari din judeţ şi consilieri locali.
Situaţia conducerii filialei brăilene a PDL se va tranşa cel mai curând peste două săptămâni. Surse din cadrul partidului ne-au precizat că în această perioadă, o comisie formată din Gheorghe Flutur, Victor Tarhon şi Ioan Oltean, membri în Biroul Permanent Naţional, analizează activitatea organizaţiei condusă de Giana Pătraşcu. În funcţie de rezultatele analizei, se va lua o decizie, ne-a precizat sursa citată.
