Topul liceelor brăilene | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
S-au aflat rezultatele la admitere!

Topul liceelor brăilene

* chiar dacă s-a intrat cu medii mai mici decât în 2017, Colegiul “Murgoci” rămâne liderul clasamentului județean * pe locul 2 se află “Bălcescu”, pe 3 “A. Aslan”, iar “Iorga” pe locul 4 * trioul “Murgoci”-”Bălcescu”-”Iorga” domină top 10 specializări * anul acesta, cea mai mare medie de admitere  la liceu a fost 10, iar cea mai mică 2.80

 

Au scăzut mediile de admitere însă liceele teoretice au rămas opțiunea principală a absolvenților de gimnaziu care s-au înscris să fie repartizați în prima etapă. Prima medie cu care s-a intrat în clasa a IX-a este 10, patru eleve având o medie perfectă. Trei dintre ele au ales “Murgoci”, iar o altă elevă a optat pentru “Bălcescu”. La polul opus, cea mai mică medie este 2.80, la Liceul “A. Saligny”. “Murgoci”, “Bălcescu” și “Iorga” rămân trio-ul școlilor de elită unde vor să învețe cei mai buni elevi. “A. Aslan”, “Perpessicius”, “Cerna”, “M. Sebastian” și “I. Ghica” sunt și ele printre preferatele absolvenților de liceu. Anul acesta surpriza a venit din partea Colegiul Tehnic “Ed. Nicolau” care a intrat în top 10 licee brăilene.

După prima etapă de admitere au rămas nerepartizați 19 candidați din totalul de 1.439 înscriși. În ceea ce privește locurile rămase libere, puțin peste 150 de locuri la liceu mai sunt disponibile pentru cea de-a doua etapă.  

 

“Murgoci” își consolidează poziția de lider

 

Așa cum era de așteptat, Colegiul Național “Gh. M. Murgoci” rămâne liderul liceelor de prestigiu, aici fiind admiși elevii cu cele mai mari medii - între 10 și 8.45. Chiar dacă s-a intrat cu medii mai mici decât anul trecut, toate cele cinci specializări au adunat copii foarte buni. Trei dintre cei patru elevi care au avut media 10 la admitere au ales specializarea Matematică-informatică-bilingv engleză, iar linia la această clasă s-a tras la 9.65, puțin sub cea de anul trecut (9.7). Cei mai mulți copii admiși aici sunt cei care au terminat gimnaziul tot la “Murgoci”, însă sunt și șapte copii de la “M. Eminescu” și cinci de la “I. Creangă”. Cu medii foarte mari s-a intrat și la specializarea Științele Naturii, între 9.94 și 9.44, cu precizarea că 25 de elevi din totalul de 28 admiși au peste 9.50. La cele două clase de Matematică-informatică mediile sunt cuprinse între 9.91 și 9.36, aici fiind admiși elevi din Ianca, Făurei și Cireșu. Dacă la aceste trei specializări nu sunt diferențe majore față de mediile de admitere de anul trecut, nu același lucru se poate spune despre Științele Sociale și Filologie. La prima specializare mediile au scăzut considerabil. Dacă în 2017 ultimul intrat avea 9.4, acum linia s-a tras la 8.92. La Filologie mediile au coborât până la 8.45 anul acesta, în 2017 ultimul admis având 9.06. 

Pe locul doi în topul liceelor se află Colegiul Național “N. Bălcescu”, mediile de anul acesta fiind cuprinse între 10 și 8.37. La cele patru clase de Matematică-informatică, adică cele 112 locuri, mediile sunt cuprinse între 10 și 8.43, în scădere față de 2017 când ultimul admis a avut 8.82. La Științele Naturii s-a intrat cu medii între 9.65 și 8.66, iar la Științe Sociale acestea variază între 8.96 și 8.37.

Locul 3 este ocupat anul acesta de Colegiul Național “A. Aslan”. La cele trei clase de Științele Naturii mediile sunt între 9.91 și 7.93, la această specializare urmând să studieze și 20 de copii din județ. În 2017, ultimul intrat a avut 8.34.

Liceul Teoretic “N. Iorga” coboară pe locul 4, primul intrat având media 9.92 iar ultimul 7.85, specializarea la care s-au înregistrat cele mai mici medii, dacă le putem numi astfel, fiind Filologia - între 9.01 și 7.85. De punctat însă că liceul are trei clase în top 10 specializări pe județ. La Mate-info s-a intrat cu medii între 9.92 și 8.93, la Științele Naturii cu medii între 9.81 și 8.88, iar la Științe Sociale acestea sunt între 9.29 și 8.53. Prin comparație, anul trecut ultimul intrat la mate-info a avut 9.08, la Științele Naturii 9.09, la cele Sociale 9.01, iar la Filologie 8.38.

Liceul Pedagogic “P. D. Perpessicius” rămâne pe poziția a cincea, mediile fiind cuprinse între 8.85 și 7.72. Pe specializări, situația se prezintă astfel: Filologie - 8.85-7.83, Științele Naturii - 9.07-7.72.

Liceul Teoretic “P. Cerna” ocupă și anul acesta locul 6 în clasamentul pe județ, cu medii cuprinse între 8.81 și 7.63. Cu cele mai mari medii s-a intrat la

Științe Sociale - între 8.57 și 7.75, urmate de Filologie - între

8.33 și 7.65. La Științele Naturii primul admis are 9.53, iar linia s-a tras la 7.63.

La fel ca în 2017, locul 7 revine Liceului Teoretic “M. Sebastian”, mediile fiind cuprinse între 7.66 și 7.06. Pe specializări, statistica arată astfel: Științe Sociale - 7.66 și 7.39; Filologie - 7.63 și 7.26, Științele Naturii - 7.82 și 7.06. De precizat că la Științele Naturii au crescut mediile în comparație cu anul trecut (6.79 ultimul intrat).

Cu medii mai mari s-a intrat și la Colegiul Economic “I. Ghica”, liceu aflat pe locul 8 în top. Aici primul intrat are media 8.50, iar ultimul admis 6.78. La

Turism și alimentație mediile variază între 8.50 și 7.00, la Comerț sunt între 7.74 și 6.89, iar la Economic între 8.46 și 6.78.

 

Surpriză! Un liceu tehnologic în top 10

 

Cu excepția Colegiului Economic “I. Ghica”, liceele tehnologice nu își găseau locul în topul școlilor brăilene, clasamentul fiind dominat de cele teoretice. Anul acesta surpriza a produs-o Colegiul Tehnic “Ed. Nicolau” care s-a clasat pe locul 9, înaintea Liceului “C. Angelescu” Ianca. La specializarea Turism și alimentație s-a intrat cu medii între 7.39 și 6.56,  anul trecut ultimul intrat având media 6.34. La specializarea Industrie alimentară lucrurile stau și mai bine. Dacă anul trecut rămăseseră patru locuri libere după prima etapă, anul acesta s-au ocupat toate cele 28 de locuri. Iar mediile de admitere sunt mult mai mari: între 6.78 și 6.06, în condițiile în care în 2017 s-a intrat și cu media 3.51 la acest liceu.

 

Elevii din județ aleg să învețe la oraș

 

Se știe că avem elevi foarte buni și în județ iar cei mai mulți dintre ei aleg să vină să urmeze un liceu în municipiu. Probabil de aceea există clase la unitățile din județ unde nu s-au ocupat toate locurile iar diferența dintre prima și ultima medie de admitere este foarte mare. Ca o posibilă consecință, Liceul Teoretic “C. Angelescu” Ianca ocupă anul acesta ultimul loc în top 10 licee. La specializarea Filologie primul intrat are media 8.37, iar ultimul 6.32, anul trecut mediile fiind cuprinse între 8.74 și 6.69. La mate-info nici măcar nu s-au ocupat toate locurile. Cei 19 elevi care au optat să studieze la acest profil au medii între 9.39 și 5.67. Prin comparație, și în 2013 au rămas locuri libere după prima etapă însă mediile de admitere variau între 9.59 și 5.63.

În ceea ce privește Liceul Teoretic “G. Vâslan” Făurei, la Filologie primul intrat are 8.06 iar ultimul 5.60. La Mate-info s-au ocupat doar 13 locuri după prima etapă, mediile elevilor admiși fiind în intervalul 8.36 și 4.94. Și la Mecanică mai sunt suficiente locuri disponibile, doar opt elevi optând pentru această specializare în prima etapă. De precizat că din cei opt intrați patru au medii peste 5 și patru sub 5.

În statistici, Liceul Tehnologic “N. Titulescu” Însurăței se prezintă foarte bine pe partea teoretică. La Filologie s-a intrat anul acesta cu medii între  9.29 și 6.84 iar la Științele Naturii cu medii între 8.31 și 6.07. În schimb, specializarea Electromecanică este cea care “trage” în jos, aici ultima medie cu care s-a intrat la liceu fiind 3.84.

 

Pași timizi spre liceele tehnologice

 

Deși în continuare liceele tehnologice sunt departe de a fi “ținta” absolvenților de gimnaziu, anul acesta se poate observa o ușoară schimbare în opțiunile elevilor. Dacă în 2017 rămăseseră după prima etapă de admitere 200 de locuri neocupate la filiera tehnologică, anul acesta numărul lor s-a redus undeva la 150. Mai mult, există două licee care par să fie mai atractive pentru copii. Primul este Colegiul Tehnic “Ed. Nicolau”, care a reușit să intre în top 10 licee din Brăila, iar al doilea este Colegiul Tehnic “C. D. Nenițescu”. Spre deosebire de anul trecut, când unitatea rămânea cu locuri libere după prima etapa iar ultimul intrat avea media 4.77, anul acesta s-au ocupat toate locurile “din prima” iar mediile de admitere au crescut. Spre exemplu, la specializarea Turism și alimentație, în 2017 ultimul intrat avea 5.22. Acum, linia s-a tras aproape de 6, 5.99 mai exact. De precizat că mai sunt și exemple legate de liceele tehnologice în care, la anumite specializări, mediile de admitere au crescut, la fel cum sunt situații în care acestea au scăzut.

În urma primei etape a repartizării computerizate au mai rămas 176 de locuri neocupate, mai puține decât anul trecut când au fost 252. Astfel, cei care se vor înscrie la liceu în toamnă mai au la dispoziție următoarele vaariante: “P. Istrati”,  Mecanică - 21 locuri, Electric - 3 locuri; “A. Saligny”, Electronică automatizări - 4 locuri, Mecanică - 23; “G. K. Constantinescu”, Agricultură - 20 locuri, Industrie alimentară - 2 locuri; “G. Moisil”, Electric - 10 locuri, Fabricarea produselor din lemn - 27 locuri; “M. Basarab” Măxineni, Industrie textilă și pielărie - 15 locuri; “N. Oncescu” Ianca, Comerț - 21; “C. Angelescu” Ianca, Mate-info - 9 locuri; “G. Vâslan” Făurei, Mate-info - 15 locuri, Mecanică - 20 locuri.

A doua etapă de admitere la liceu se va desfășura în luna septembrie.

 

“Murgoci”, “Iorga” și “Bălcescu” domină topul pe specializări

 

În top 10 specializări ordonate după ultima medie de admitere la liceele din Brăila, Colegiul “Gh. M. Murgoci” conduce detașat, fiind prezent cu toate cele cinci specializări. Liceul Teoretic “N. Iorga” are trei specializări în top 10, iar Colegiul Național “N. Bălcescu” alte două specializări. Concret, clasamentul este următorul:

Top 10 specializări din Brăila  -  Prima medie / Ultima medie

1. Colegiul Național “Gh. M. Murgoci”, Mate-info-engleză     10      9.65

2. Colegiul Național “Gh. M. Murgoci”, Științe ale Naturii      9.94    9.44

3. Colegiul Național “Gh. M. Murgoci”, Mate-info                   9.91    9.36

4. Liceul Teoretic “N. Iorga”, Mate-info                                  9.92    8.93

5. Colegiul Național “Gh. M. Murgoci”, Științe Sociale          9.76    8.92

6. Liceul Teoretic “N. Iorga”, Științe ale Naturii                    9.81    8.88

7. Colegiul Național “N. Bălcescu”, Științe ale Naturii          9.65    8.66

8. Liceul Teoretic “N. Iorga”, Științe Sociale                        9.29    8.53

9. Colegiul Național “Gh. M. Murgoci”, Filologie                  9.72    8.45

10. Colegiul Național “N. Bălcescu”, Mate-info                   10       8.43

 

Topul liceelor brăilene pe specializări se prezintă astfel:

Matematică-Informatică

1. Colegiul Național “Gh. M. Murgoci”   10 - 9.36

2. Liceul Teoretic “N. Iorga”                   9.92 - 8.93

3. Colegiul Național “N. Bălcescu”        10 - 8.43

4. Liceul Teoretic “P. Cerna”                 8.81 - 7.84

5. Liceul “C. Angelescu” Ianca             9.39 - 5.67
 

Științe ale Naturii

1.Colegiul Național “Gh. M. Murgoci”            9.94 - 9.44

2.Liceul Teoretic “N. Iorga”                           9.81 - 8.88

3.Colegiul Național “N. Bălcescu”                 9.65 - 8.66

4. Colegiul Național “A. Aslan”                      9.91 - 7.93

5. Liceul Pedagogic “D. P. Perpessicius”     9.07 - 7.72

 

Științe Sociale

1.Colegiul Național “Gh. M. Murgoci”        9.76 - 8.92

2.Liceul Teoretic “N.Iorga”                       9.29 - 8.53

3.Colegiul Național “N. Bălcescu”            8.96 - 8.37

4.Liceul Teoretic “P. Cerna”                    8.57 - 7.75

5. Liceul Teoretic “M. Sebastian”            7.66 - 7.39

 

Filologie

1.Colegiul Național “Gh. M. Murgoci”          9.72 - 8.45

2.Liceul Teoretic “N.Iorga”                           9.01 - 7.85

3.Liceul Pedagogic “D. P. Perpessicius”     8.85 - 7.83

4.Liceul Teoretic “P. Cerna”                        8.33 - 7.65

5.Liceul Teoretic “M. Sebastian”                7.63 - 7.26


 

“Murgoci”, din nou în top 50 de specializări pe țară

 

Colegiul Național “Gh. M. Murgoci” este și în acest an prezent în Top 50 specializări din țară. Astfel, specializarea matematică-informatică-bilingv engleză se află pe poziția 17, în urcare față de anul trecut când era pe 24. În schimb, specializarea Matematică-informatică nu se mai regăsește în clasament (anul trecut poziția 37).

Potrivit Ministerului Educației, primele 5 licee la nivel național, ordonate după cele mai mari medii de admitere, sunt următoarele:

1. Colegiul Național “Sfântul Sava” din București: 9.61 - ultima medie de admitere, 10 - prima medie de admitere;

2. Colegiul Național de Informatică “Tudor Vianu” din București: 9.57 - ultima medie de admitere, 10 - prima medie de admitere;

3. Colegiul Național “Gheorghe Lazăr” din București: 9.50 - ultima medie de admitere, 10 - prima medie de admitere;

4. Colegiul Național “Emil Racoviță” din Cluj-Napoca: 9.45 - ultima medie de admitere, 10 - prima medie de admitere;

5. Colegiul Național “Mihai Viteazul” din București: 9.45 - ultima medie de admitere, 10 - prima medie de admitere.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro