Trei braileni au fost politisti pentru o zi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Trei braileni au fost politisti pentru o zi

Ieri, trei braileni au fost alesi sa participe la citeva actiuni ale Serviciului Politiei Rutiere Braila, derulate in cadrul "Saptaminii Prevenirii Criminalitatii", eveniment organizat pe parcursul intregii saptamini, de toate Inspectoratele de Politie din tara. Tema de ieri a fost educatia rutiera, ocazie cu care Serviciul Politiei Rutiere Braila a organizat si "Ziua Portilor Deschise".
Actiunea a inceput la ora 09.00, la sediul de pe Calea Galati, unde brailenii au avut posibilitatea sa cunoasca aparatura folosita de politistii rutieri pentru depistarea celor care incalca legea. Echipajele s-au mutat apoi in centrul orasului, unde au impartit pliante informative si au stat de vorba cu trecatorii. Dintre ei au fost alesi trei braileni (Dan Mitrofan, consilier municipal PD, Bebe Stoian, administrator la o societate comerciala si Marcel Tanasoiu, coordonator tehnic al unei alte societati) care au primit o legitimatie de "Politist pentru o zi" si care au avut posibilitatea sa-i insoteasca pe oamenii legii la doua actiuni.
Una dintre ele a fost simularea unui accident rutier, in care a fost implicat un autoturism "ARO" si un biciclist. La fata locului a sosit imediat echipa operativa, care demarat cercetarile la fata locului, i-a testat pe cei doi soferi cu aparatul etilotest si a intocmit dosar penal. Ulterior, proaspetii politisti au fost implicati intr-o actiune de depistare a soferilor care depasesc limita legala de viteza si au invatat cum functioneaza aparatul radar. Din nefericire pentru ei, soferii braileni au fost foarte cuminti si nu au putut aplica nici o sanctiune contraventionala sau sa ridice vreun permis de conducere.
Astazi, se vor derula actiuni educativ-preventive in unitatile de invatamint care au refuzat sa protesteze si au inceput anul scolar, in colaborare cu Inspectoratul Scolar Judetean Braila. Simbata, brailenii vor avea posibilitatea sa-i ia la intrebari pe reprezentantii IPJ Braila, ai Inspectoratului de Jandarmi Judetean Braila si ai Politiei Comunitare Braila, in cadrul unei emisiuni TV. Ziua de duminica este dedicata prevenirii violentei in familie, politistele desfasurind o actiune de constientizare asupra fenomenului, a populatiei cu risc victimal crescut. In fiecare zi vor fi distribuite materiale informative despre educatia rutiera, prevenirea consumului de droguri, a violentei in familie, a tilhariilor, a furturilor din locuinte, societati comerciale si autoturisme.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro