Trimis in judecata pentru ca a lovit un politist | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Trimis in judecata pentru ca a lovit un politist

Condamnat, ultima oara, la 5 ani si jumatate de inchisoare (de catre Tribunalul Timis), recidivstul Milica Doda, 45 de ani, domiciliat in satul Lacu Sarat, comuna Chiscani, a fost deferit instantei de judecata, pentru savirsirea infractiunii de ultraj la politist (art. 239 alin 2. Cod Penal).
Potrivit dosarului penal instrumentat de Parchet, in ziua de 20 aprilie a. c., ora 12.00, autoturismul familiei Doda, in care se aflau Ioana, Iulian, Ana Maria D. si Gabriela T. (rude si apropiati de-ai inculpatului) a fost implicat intr-un accident rutier pe DN 2B, pe raza localitatii Lacu Sarat. In acel moment, Valentin Tarau, agent in cadrul Politiei Municipiului Braila - Comp. Ordine Publica (care locuieste in localitate) se afla in curtea unei locuinte din vecinatate. Desi se afla in afara orelor de program, omul legii a intervenit pentru aplanarea conflictului iscat intre membrii familiei Doda, pe de o parte si soferul autotrenului care tamponase masina celor de mai sus, Petru Ioan Murea, de cealalta parte. In acel moment, rudele lui Doda tipau si ii reprosau soferului producerea accidentului, iar acesta, inarmat cu un levier, se manifesta violent. Procurorul anchetator precizeaza: "Dupa ce agentul si-a declinat calitatea de politist, a aplanat conflictul si a solicitat interventia unui echipaj de politie rutiera, la fata locului a sosit un autoturism in care se aflau invinuitul Doda Milica si martorii Doda Romeo Gabriel si Balan Gabriel, toate aceste persoane pornind imediat in urmarirea lui Murea Ioan Petru. Intentionind sa aplaneze noul conflict, politistul s-a asezat in fata invinuitului Doda Milica, iar martora Doda Ioana, cunoscind temperamentul agresiv al invinuitului, i-a strigat: “Nu da, mai, ca-i politai!”. Imediat dupa aceea, invinuitul i-a aplicat partii vatamate o lovitura cu pumnul in zona urechii drepte, provocindu-i o echimoza ce nu a necesitat ingrijiri medicale".
Fiind audiat dupa incident, Milica Doda a declarat ca nu l-a lovit pe politist, ci "doar l-a imbrincit". Totodata, Doda a mai spus ca nu l-ar fi recunoscut pe agentul Tarau, cu toate ca locuiesc in aceeasi localitate. Instanta urmeaza sa delibereze.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro