Tudose avertizează că Guvernul PNL se bucură prematur visând la bani europeni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tudose avertizează că Guvernul PNL se bucură prematur visând la bani europeni

* europarlamentarul Mihai Tudose (PSD Brăila) a postat, recent, un comentariu politic pe rețelele de socializare, în cadrul căruia a subliniat că avem de-a face cu ”o guvernare răsuflată înainte de vreme” * social-democratul susține că Guvernul Florin Cîțu se bazează foarte mult pe fondurile de relansare economică de la Uniunea Europeană, însă banii sunt încă departe, iar procedurile complicate * până atunci, Tudose a avertizat că toate măsurile adoptate de liberali ”vestesc austeritatea”

 

 

 

Europarlamentarul PSD Brăila, Mihai Tudose, avertizează că ajutorul pentru relansare economică din partea Uniunii Europene nu va veni prea curând, în ciuda speranțelor Guvernului PNL. Acesta a postat, recent, un comentariu pe rețelele de socializare în care susține că Guvernul Florin Cîțu este ”răsuflat înainte de vreme”. PSD-istul a punctat că liberalii se grăbesc să se bucure că vor primi bani de la nivel european însă procedurile sunt greoaie și pline de incertitudini. În tot acest timp, măsurile propuse de liberali, potrivit lui Tudose, nu fac altceva decât să ”anunțe austeritatea”.

”Florin Cîțu a și deschis șampania, doar-doar pocnitura va abate atenția de la tăierile de care s-a apucat cu râvnă sadică. Tichete de vacanță și indemnizații de hrană eliminate, subvenția pentru transportul gratuit al studenților redusă la jumătate, înghețarea punctului de pensie până la anul - poporul începe să simtă grija guvernării de dreapta. Desigur, nu la fel cum simte grija asta o chelneriță angajată inginer la Apele Române ori o fostă miss, fără experiență în domeniul medical, numită în conducerea unui spital TBC. Nu trece ziua fără o numire scandaloasă sau fără un anunț vestind austeritatea ce ne paște. O situație potrivită pentru a deschide șampania în cinstea banilor europeni... E vorba de aceleași fonduri de relansare economică de care PNL tot vorbește de vara trecută, anunțând periodic victorii după victorii pe frontul bruxellez. Doar că banii întârzie să vină. Spuneam astă-toamnă, într-o perioadă plină de optimism electoral, că fondurile de redresare și vaccinurile anti-Covid vor avea, din păcate, aceeași soartă, contrară triumfalismului liberal”, a declarat Tudose.

Sursa citată a anunțat că s-a votat, marți, în Parlamentul European, regulamentul privind Mecanismul de Redresare și Reziliență, astfel că urmează adoptarea sa de către Consiliu. Potrivit lui Tudose, acest lucru ar trebui să fie o formalitate având în vedere acordul provizoriu Parlament - Consiliu din 18 decembrie. Cu toate acestea, social-democratul a ținut să anunțe că pașii e urmează sunt ceva mai complicați.

”După aceea vine rândul statelor membre să ratifice Decizia privind resursele proprii, altfel Comisia nu se va putea împrumuta de pe piețele internaționale în numele statelor membre. Între timp, guvernele naționale trebuie să trimită, până la final de aprilie, la Comisia Europeană, planurile de relansare, în baza cărora se vor aproba alocările de fonduri. Comisia are la dispoziție două luni pentru a decide în fiecare caz în parte, după care miniștrii de Finanțe din UE, reuniți în Consiliul Ecofin, au termen o lună pentru a da verdictul final. Așadar, încă mai sunt multe necunoscute și termene în lungul drum al banilor europeni către beneficiari. În cel mai bun caz, primele sume vor fi injectate în economie la începutul toamnei, adică la peste un an de când PNL a început Festivalul fondurilor europene - un fel de sărbătoare a recoltei înainte de arat, semănat, prășit și cules. De atunci, PNL, cot la cot cu USR-Plus și UDMR, tot mai sărbătorește, de câte ori simt cuțitul deficitului bugetar la os, izbăvirea ce va să vină. Dacă procedura de adoptare se încheie conform calendarului, dacă planul național va fi corect și la timp întocmit, dacă va reuși Comisia să obțină împrumutul în condiții avantajoase - având în vedere impasul furnizării de vaccinuri, apar și aici niște semne de întrebare... Sunt mulți de «dacă», prea mulți pentru o guvernare deja răsuflată. Ca o șampanie deschisă înainte de vreme”, a conchis europarlamentarul brăilean.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro