Turcia a închis frontiera cu Siria | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Turcia a închis frontiera cu Siria

„Începând de astăzi (miercuri - n.r.), toate punctele de control de la frontiera cu Siria vor fi închise", a anunţat ministrul turc.
Închiderea tuturor celor 13 puncte de control de la graniţa dintre Turcia şi Siria, care se întinde pe aproximativ 900 km, face parte dintre sancţiunile guvernului de la Ankara împotriva regimului sirian condus de preşedintele Bashar al-Assad, conform canalului de televiziune menţionat. Decizia autorităţilor turce prevede, în special, suspendarea oricărui tranzit auto între cele două ţări. Astfel, niciun vehicul nu va mai trece graniţa turco-siriană, de nicio parte a frontierei. O rută alternativă devine în acest context teritoriul Irakului.
Acţiunile guvernului de la Ankara intervin în contextul în care rebeli ai Armatei Siriene Libere (ASL - gruparea armată a opoziţiei) au atacat în mod repetat anterior punctele de control de la frontiera cu Turcia, după cum relatează RIA Novosti. Duminică, aceştia au preluat controlul asupra punctului de trecere de la Bab-al-Salam, la nord de Alep. Anterior, ei atacaseră Jarablus şi Bab al-Hawa. Potrivit Reuters, militanţii au reuşit să preia controlul şi asupra a două puncte de trecere de la graniţa dintre Siria şi Irak.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro