"Turcia nu-şi va închide porţile în faţa refugiaţilor sirieni", a spus el, precizând că Ankara urmăreşte cu îngrijorare evenimentele din Siria.
Premierul a cerut încă o dată Damascului să dea dovadă de reţinere şi să nu recurgă la forţă împotriva civililor.
Marţi noapte, încă 120 de refugiaţi sirieni, majoritatea femei şi copii, au trecut frontiera turcă. Potrivit presei, refugiaţii sunt găzduiţi într-o tabără în provincia Hatay, de lângă Siria.
Din martie, peste 400 de sirieni s-au refugiat în Turcia.
Potrivit grupurilor pentru drepturile omului, mai mult de 1.200 de civili au fost ucişi de la declanşarea revoltelor, în martie.
