Un individ drogat, prins fără bilet într-un autobuz Braicar, a atacat un polițist local. În timpul altercației, agentul și-a fracturat un picior | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un individ drogat, prins fără bilet într-un autobuz Braicar, a atacat un polițist local. În timpul altercației, agentul și-a fracturat un picior

Un polițist local a fost agresat de un individ în vârstă de 19 ani care fusese prins călătorind fără bilet cu un autobuz al Braicar. Polițistul a reușit să îl încătușeze pe agresorul care se afla sub influența drogurilor, însă în timpul altercației s-a ales cu un picior fracturat, după cum se precizează într-un comunicat al Poliției Locale, pe care îl redăm integral mai jos.

“Incidentul s-a petrecut în jurul orei 18.30, pe B-dul Al.I. Cuza, în

zona Băii Moderne. Un autobuz al Braicar a fost oprit în zonă, de către

controlorii societății, conform procedurii, pentru verificarea biletelor și

abonamentelor călătorilor, când unul dintre aceștia, prins fără bilet, la

solicitarea îndreptățită a polițistului local de a furniza date privind

identitatea, a refuzat să facă acest lucru, devenind violent. Tânărul, în

vârstă de 19 ani, l-a îmbrâncit de mai multe ori pe polițistul local, lovindu-

l și cu pumnul, cel din urmă reușind să îl pună la pământ pentru a-l

încătușa pe bărbatul agresiv însă suferind o fractură de gleznă, în timpul

altercației. În ajutorul polițistului local au sărit, în acel moment, unul

dintre controlorii Braicar dar și un brăilean, martor la incident. La fața

locului a sosit un echipaj de intervenție din cadrul Poliției Locale Brăila,

care l-a încătușat pe individul violent. De asemenea, la fața locului au mai

sosit două Ambulanțe, dar și un echipaj din cadrul IPJ Brăila. Polițistul

local a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Brăila pentru a

primi îngrijiri medicale. În ceea ce îl privește pe tânărul agresiv, acesta

a declarat că ar fi consumat substanțe etnobotanice, care i-ar fi

influențat acțiunile. Acesta a fost predat echipajului IPJ Brăila, fiind

condus, de asemenea, la spital, în cauză fiind continuate cercetările.

Facem precizarea că acțiunea în timpul căreia s-a petrecut

incidentul de ieri face parte dintr-o serie, desfășurată împreună cu S.C.

Braicar S.A. Brăila, ce are ca scop depistarea și sancționarea persoanelor

care călătoresc cu mijloace de transport în comun fără a deține bilet,

abonament sau legitimație de călătorie. Astfel, în acest sens, în perioada

25.01.2021 – 28.01.2021, polițiștii locali au aplicat 22 de sancțiuni

contravenționale, pentru încălcarea prevederilor H.C.L.M. nr. 5/2003, în

valoare totală de 1.250 lei, iar reprezentanții S.C. Braicar S.A. au emis 28

bilete de suprataxă, în valoare totală de 840 lei. Poliția Locală Brăila va

continua să acorde sprijin reprezentanților S.C. Braicar S.A, în cadrul

acțiunilor desfășurate în vederea depistării și sancționării persoanelor care

călătoresc cu mijloace de transport în comun fără a deține bilet, abonament

sau legitimație de călătorie, încălcând astfel prevederile H.C.L.M. nr.

5/2003”, a informat Poliția Locală.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro