Un nou film românesc: „Miracolul din Tekir" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un nou film românesc: „Miracolul din Tekir"

Regizoarea Ruxandra Zenide a declarat despre cea mai recentă peliculă a sa, „Miracolul din Tekir" (2015), cu Dorotheea Petre în rol principal, că este un film despre misterul creaţiei.
Filmul, din distribuţia căruia fac parte actorii Bogdan Dumitrache, Elina Löwensohn, George Piştereanu şi Mirela Oprişor, va fi lansat pe marile ecrane româneşti pe 4 martie, potrivit news.ro.

33 de zile de filmări

Filmat timp de 33 de zile la Vulcanii noroioşi (judeţul Buzău), în localităţile Vadu şi Constanţa, cu un buget de 1,5 millioane de euro, investiţie acoperită în proporţie de 80% de producătorul elveţian, „Miracolul din Tekir" este un „film-metaforă", potrivit regizoarei.
„Este un film despre miracolul creaţiei. În realizarea lui am fost mereu pe muchia dintre realism şi metaforă. Pământul în continuă mişcare este foarte ofertant, iar cazinoul din Constanţa, care este în paragină, a devenit şi el personaj", a declarat Ruxandra Zenide, marţi, la o conferinţă de presă.
Filmul spune povestea Marei (Dorotheea Petre), cunoscută în satul în care trăieşte ca o femeie-vraci, ce tratează sătenii cu ajutorul nămolului. Când Mara rămane însărcinată şi povesteşte apropiaţilor că sarcina se datorează nămolului, sătenii o acuză de vrăjitorie şi o alungă.
Cu ajutorul preotului Andrei (Bogdan Dumitrache), ea ajunge într-o clinică din zona lacului Techirghiol, un centru pentru oameni înstăriţi, unde o întâlneşte pe Lili (Elina Löwensohn), care încearcă să găsească o soluţie pentru problema infertilităţii ei.
„Nămolul este o metaforă a ceva care înfloreşte", a spus actriţa Dorotheea Petre, adăugând că nu i-a fost uşor să asimileze personajul scris special pentru ea.
„Mi-a plăcut să construiesc acest personaj. A fost greu. Am pus accent pe voce, pentru ca din felul de a vorbi să reiasă misterul", a mai precizat actriţa.

Deja premiat

Scenariul filmului este scris de Ruxandra Zenide, Doina Ruşti şi Alex Iordăchescu, acesta din urmă fiind şi producător al peliculei, iar muzica este semnată de Aisha Devi.
Filmul „Miracolul din Tekir" a fost prezentat în premieră internaţională la Zurich Film Festival 2015, unde a fost premiat cu The Emerging Swiss Talent Award.
Pelicula va fi distribuită şi va rula în cinematografele din Elveţia, începând cu data de 6 aprilie. În plus, ea a fost prezentată în programul European Film Market, din cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin 2016, dedicat profesioniştilor din industria cinematografică.
Născută pe 10 iunie 1975, Ruxandra Zenide trăieşte de la vârsta de 15 ani în Elveţia. A debutat în lungmetraj cu „Ryna" (2004), prima colabotrare cu Dorotheea Petre, pentru care a fost premiată la numeroase festivaluri internaţionale.
Dorotheea Petre, născută pe 9 ianuarie 1981, este actriţă de film şi teatru. A jucat, între altele, în filmele „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii" (2006), de Cătălin Mitulescu, pentru care a primit premiul de interpretare în cadrul secţiunii Un Certain Regard a Festivalului de Film de la Cennes, „Mar nero" (2008), de Federico Bondi, şi „The Whistleblower" (2010), de Larysa Kondracki.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro