Un nou succes in lupta antianticoruptie! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un nou succes in lupta antianticoruptie!

Stiu, subiectul asta cu respingerea in Senat a ordonantei privind functionarea DNA este fumat. Da, si? V-ati obisnuit sa cititi numai noutati, numai materiale de ultima ora? Ia mai subtire cu pretentiile astea, ca daca ma enervati data viitoare n-am sa mai scriu nimic si o sa va fac sa cumparati un "Scormonitoru" plin de pagini goale.
Ridem noi, glumim, ba chiar si parasim incinta, precum senatorii cind a venit vorba sa ia loc in fotoliile alea luxoase de senatori si sa voteze pentru legitimarea Departamentului National Anticoruptie, dar sa stiti ca treaba-i serioasa, bre!. Nu-i cazul sa ma mai iau acum de viata de chiabur a senatorilor din Coalitie care ori au absentat de la sedinta, ori au votat contra. S-au luat vajnicii analisti politici ai tarii de viata lor, asa ca as cadea in derizoriu sa mai vin si eu acum cu verdicte de genul "Nu se doreste legitimarea DNA, pentru ca mari corupti exista in toate partidele parlamentare". Normal ca exista mari corupti in toate partidele parlamentare, caci daca acesti corupti nu ar fi fost mari corupti, nu mai scoteau un miliard de lei din buzunar, pentru a-si cumpara locul si imunitatea de parlamentar. Pe mine ma deranjeaza alta chestie. Poftim, pe senatorul liberal Paul Pacuraru l-a durut la basca de activist de partid de votarea ordonantei DNA, caci votul in sine cica l-a prins pe parlamentarul de Galati in plina sedinta de vorbit discutii cu niste sindicalisti pe care nu i-a vazut nimeni. Au mai absentat si altii in care, sanchi, chiar incepusem sa investesc un pic de incredere. Fiecare a fost prins cu treaba in momentul in care trebuia sa fie prezent la serviciu. Serviciu pentru care sint platiti, si inca bine, nu ca mine, cu o leafa de numai 27 de milioane de lei net/luna.
Eh, si iata cu ce propunere vin eu acum in fata dumneavoastra, care sinteti tot niste fraieri de alegatori & contribuabili ca si mine. Domn'e, pe toti astia din Coalitie, care au absentat de la sedinta sau au votat contra, sa facem in asa fel incit sa fie dati afara din serviciul de la Parlament. Si sa fie dati afara nu cu un elegant sut in cur, asa cum s-ar impune, ci cu litera "i". Sa aiba tinichele de coada cite zile de (ne)munca or mai avea. Mama lor de puturosi, sa vad eu dup-aia ce Parlament o sa-i mai angajeze ca senatori. Tare sint curios sa vad daca Parlamentul austriac, cel german sau cel belgian, de exemplu, ii va primi sa munceasca, atunci cind vor vedea ca au fost dati afara cu litera "i". Care "i" nu mai stiu sigur daca vine de la incompetenta, indolenta sau inutilitate!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro