Pe de alta parte, un sfert dintre prescolarii si elevii examinati in 2007 au fost depistati cu afectiuni cronice.
Pe plan national, peste 25 la suta din totalul celor peste 700.000 de prescolari si elevi examinati in 2007, cu ocazia controalelor medicale profilactice si periodice privind starea de sanatate din unitatile de invatamint, au afectiuni cronice, cei mai multi dintre acestia provenind din mediul urban.
Copiii braileni sufera de rahitism
Potrivit unui raport al Institutului National de Sanatate Publica, in anul 2007 au fost centralizate si prelucrate date din mediul urban provenite de la 35 de judete arondate la Inspectia de Sanatate Publica, iar pentru mediul rural, de la 23 de judete, obtinindu-se astfel o acoperire aproape in totalitate a zonelor tarii.
In urma prelucrarii statistico-matematice a acestor date a rezultat ca, la controalele medicale profilactice si periodice privind starea de sanatate din unitatile de invatamint au fost examinati 724.041 de prescolari si elevi.
Dintre acestia, 25,5 la suta, adica 184.793, au afectiuni cronice. Cei mai multi, adica 155.024 (28,9 la suta) sint din mediul urban, iar 29.769, respectiv 15,9 la suta, din mediul rural.
Pe primele locuri se situeaza, ca si in anii precedenti, viciile de refractie (probleme de vedere), hipotrofiile staturo-ponderale (copiii cresc cu o rata inferioara limitei normale), sechele de rahitism, deformarile coloanei vertebrale, urmate de obezitate neendocrina, afectiunile cronice ale amigdalelor si vegetatiile adenoide-polipi nazali si de alte afectiuni endocrine si de metabolism.
Aceste afectiuni sint intilnite, cu mici diferentieri, in toate judetele.
In judetul Braila, de exemplu, se inregistreaza o valoare ridicata a
sechelelor de rahitism, de 4,9 %, fata de 2,1 %, cit este media pe tara a copiilor afectati de aceasta boala.
Pe linga afectiunile de crestere, deficiente ale coloanei vertebrale, la prescolari au mai fost depistate si deficiente ale membrelor (0,3%), tulburari de vorbire (2 %) si anemie cauzata de lipsa fierului (0,5 %).
Autoritatea de Sanatate Publica trebuie sa controleze conditiile igienico-sanitare din unitatile de invatamint
Pentru o evaluare corecta a starii de sanatate a copiilor, medicii igienisti scolari de la autoritatile de Sanatate Publica Judetene au misiunea de a instrui permanent personalul medical din unitatile pentru copii si tineret, medici pediatri si pe cei de medicina generala din cadrul dispensarelor urbane si rurale pentru a efectua corect aceste examinari periodice.
Potrivit Raportului recent elaborat, va fi verificat, de asemenea, modul in care sint respectate normele igienico-sanitare din toate unitatile pentru copii si tineret, in vederea depistarii precoce a deficientelor aparute si remedierii acestora.
Prescolarii au nevoie doar de o adeverinta pentru inscrierea la gradinita
Reamintim ca pentru inscrierea in noul an scolar, acum, micutii au nevoie doar de o adeverinta de la medicul de familie, din care sa reiasa ca sint apti sa mearga in colectivitate. De retinut este faptul ca toti copiii care intra in colectivitate trebuie sa aiba vaccinarile la zi. In plus, daca medicul de familie considera ca un copil necesita o anumita analiza, pentru a evidentia o stare de sanatate sau de boala a acestuia, ii da un bilet de trimitere pentru un laborator de analize care are contract cu Casa de Asigurari de Sanatate pentru efectuarea investigatiilor respective in mod gratuit. "In nici un caz, scoala sau gradinita nu pot cere unui copil analize medicale", a precizat dr. Delia Rasnoveanu, directorul Autoritatii de Sanatate Publica Braila.