Un taifun puternic ameninţă centrala japoneză Fukushima | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un taifun puternic ameninţă centrala japoneză Fukushima

Potrivit Agenţiei meteorologice japoneze, un taifun violent se apropie de coasta de sud a ţării, cu o viteză de 20 de kilometri pe oră.
Luni, la ora 6.00 GMT (9.00 ora României), centrul taifunului Ma-on se afla la 270 de kilometri nord-vest de insulele Daito, din prefectura Okinawa, adică la circa 1.300 de kilometri de centrala Fukushima.

Taifunul ar putea avaria şi mai mult centrala, afectată deja de seismul din 11 martie, în timp ce ploile abundente şi rafalele foarte puternice de vânt riscă să ducă la deversarea de apă contaminată în mediul înconjurător, a declarat purtătorul de cuvânt al TEPCO, Hajime Motojuku.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro