Un tren Eurostar a fost blocat două ore în tunelul de sub Canalul Mânecii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un tren Eurostar a fost blocat două ore în tunelul de sub Canalul Mânecii

Trenul a reuşit până la urmă să iasă din tunel în partea britanică, a anunţat un purtător de cuvânt al companiei.

Un Eurostar "este blocat de aproape două ore în tunel", a declarat pentru AFP cu puţin timp înainte de ora 10.15 GMT (12.15, ora României) un purtător de cuvânt al SNCF (Căile ferate franceze). "Trenul va ieşi în 30 de minute în partea britanică a tunelului", a adăugat el, precizând că Eurotunel va efectua tractarea.

SNCF nu deţine informaţii privind motivele defecţiunii care a imoblizat trenul. Compania feroviară Eurostar a anulat miercuri patru trenuri între Londra, Paris şi Bruxelles, din cauza ninsorilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro