Unităţile de învăţământ brăilene sunt pregătite pentru noul an şcolar | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Unităţile de învăţământ brăilene sunt pregătite pentru noul an şcolar

Acesta spune că, în afară de unităţile care ar fi trebuit reabilitate pe bani de la guvern şi care au rămas fără finanţare, la celelalte nu mai sunt decât mărunţişuri de pus la punct, care se vor rezolva în zilele următoare: "O să mai fac şi astăzi şi mâine nişte vizite, o să mai apăsăm puţin piciorul pe acceleraţie, dar, în principiu, pe ceea ce am avut, pe ceea ce ne-am planificat, şcoala va începe în condiţii bune la Brăila. În afara de Şcoala «Spiru Haret» şi de Liceul «Agricol», unde sunt probleme legate de finanţarea guvernamentală, celelalte şcoli vor începe în condiţii corespunzătoare. Şi astăzi, mâine şi probabil şi sâmbătă, vor mai fi diverse lucruri de făcut, de la spălatul geamurilor, al holurilor, etc., dar lucrurile mari s-au întâmplat deja. Vom avea practic, două şcoli noi, Liceul «Iorga» şi Şcoala «Nedelcu Chercea». Spun noi, pentru că ele au fost reabilitate de la fundaţie până la acoperiş şi condiţiile pe care le oferă ele elevilor la începutul acestui an şcolar sunt condiţii foarte bune. Mai avem de lucru la «Chercea», este una dintre şcolile la care vom munci, probabil, şi sâmbătă, pentru că vrem ca şi curtea şcolii să arate în condiţii rezonabile. Vrem ca şi sala de sport de la Şcoala 13 să fie gata, dacă tot începem anul şcolar, să îl începem în condiţii bune. Şi sigur, mai sunt unele lucruri de făcut, racorduri electrice, etc. dar pe care zilele acestea le vom finaliza", a precizat primarul. Edilul-şef a mai adăugat că se va deschide şi o nouă grădiniţă, pe lângă Şcoala "Kogălniceanu", în Brăiliţa, care va fi destinată mai ales celor care locuiesc la ANL-urile de acolo. "Vor fi acolo patru grupe, deoarece sunt înscrişi aproximativ 80 de copii. Două grupe vor fi cu program prelungit, astăzi (ieri - n.r.) ar trebui să se monteze pătuţurile pentru ei, şi două grupe vor fi cu program normal. Eu sper, de asemenea, ca, în sistem privat, să se mai înfiinţeze o grădiniţă pe Şoseaua Buzăului, la fosta Fabrică de covoare, şi în felul acesta să mai diminuăm presiunea care există pe zona grădiniţelor, pe zona aceasta în care părinţii doresc să lase copiii într-un loc sigur, într-un loc în care să se facă şi educaţie", a explicat Simionescu. Acesta a mai ţinut să adauge că, anul acesta, Primăria Brăila a investit 4 milioane de euro în sistemul de învăţământ şi că, atâta vreme cât se vor putea obţine fonduri, investiţiile nu se vor opri.

Legat de şantierele deschise în unităţi de învăţământ din Brăila şi lăsate baltă de către Guvern, primarul s-a arătat circumspect că anul viitor se vor primii banii necesari finalizării proiectelor respective: "Pentru închiderea şantierelor din şcoli există promisiunea ca în 2010 să fie alocate toate fondurile necesare, dar eu am devenit extrem de circumspect, nu fac promisiuni şi vorbesc despre ceva ce s-a rezolvat deja, pentru că lucrurile sunt extrem de relative în ultima vreme. Orice lucrare care nu este continuată şi suferă ceea ce numim conservare induce costuri. Dacă nu induce costuri, induce degradări. Ori o protejez într-un fel oarecare, ori o să plătesc mâine degradările care se vor întâmpla, mâine însemnând peste jumătate de an sau când se va relua activitatea. Trebuie să vedem ce putem face noi pentru că este vorba de investiţii de 50 - 60 de miliarde de lei, care au rămas în aer", a mai completat edilul-şef.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro