Unu Mai cu jumatate de norma | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Unu Mai cu jumatate de norma

De 1 Mai, vremea a fost oarecum mai darnica decit de Paste, oferindu-le brailenilor cer insorit si temperaturi generoase, astfel ca mii de concitadini au invadat locurile de picnic. Totul a durat, insa, doar pina la ora 16.00, cind cerul s-a innorat, iar stropii de ploaie i-au descurajat pe cei mai multi dintre petrecareti, care si-au strins lucrurile, au urcat in masini si s-au intors acasa.
Pina sa vina ploaia, cea mai solicitata a fost, ca de obicei, padurea din jurul Lacului Sarat, unde, pentru o zi, masinile s-au infratit cu copacii, iar oamenii au lasat deoparte stresul cotidian si s-au intrecut la fript mici si cirnati. Iar daca soferii n-au avut incotro si s-au abtinut de la bauturi alcoolice, insotitorii lor au dat gata baxuri intregi de bere. Unii petrecareti nu s-au putut abtine sa nu dea muzica la maximum, desi altii ar fi preferat sa se bucure in liniste de aerul curat. George Chiocaru, student la Facultatea de Drept din Bucuresti, facea parte din categoria celor ce preferau o petrecere mai tihnita. Tinarul instalase, intre doi copaci, un hamac pe care il caracteriza drept "un mijloc perfect de relaxare in mijlocul naturii". Putin mai incolo, niste adolescenti jucau volei, in timp ce citiva adulti trecuti de prima tinerete isi faceau siesta pe sezlonguri, dupa ce dadusera gata vreo trei casolete cu mici.
Un loc sub soare era pentru toata lumea, chiar si pentru cei mai putini pregatiti care, chiar daca uitasera sa cumpere un sacut cu carbuni pentru jar, gaseau suficiente vreascuri printre copaci. Unii braileni foloseau drept combustibil vechea timplarie din lemn a casei, pe care o inlocuisera de curind cu timplarie termopan. Este cazul fratilor Rosu, Radu si Tudorel. Acestia tocau in surcele bune de foc o giurgiuvea, pregatind jarul pentru mititei si friptura. "Daca tot ne-am pus termopane, barem sa folosim lemnul asta la ceva!", ne-au spus cei doi.
Pentru a preintimpina aparitia maldarelor de gunoaie, operatorul de salubritate "Braicata" amplasase citeva tomberoane, in zona cea mai solicitata de petrecareti, situata linga drumul de legatura intre Sos. Buzaului si Sos. Vizirului. "Miine (azi n.r.), la prima ora, or sa fie ridicate aceste tomberoane si se vor stringe si deseurile lasate in padure", ne-a asigurat Dan Apostol, directorul Directiei de Administrare si Gospodarire Locala Braila.
Comisarii Garzii de Mediu au patrulat, ieri, in locurile de picnic si le-au recomandat petrecaretilor sa-si stringa deseurile si sa nu lase in urma jar aprins. "Actiunile noastre au fost mai mult de indrumare. Oricum, nu a fost nevoie sa aplicam sanctiuni, fiindca, dupa cum am constatat, lumea a inceput sa inteleaga necesitatea pastrarii curateniei si isi aduce de acasa saci de plastic, in care sa-si adune resturile", ne-a declarat Dan Grigorescu, comisarul sef interimar al Garzii de Mediu Braila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro