O traversare riscantă l-a băgat în spital pe un bătrân de 70 de ani. În urmă cu puţin timp, brăileanul a vrut să treacă de pe o parte pe alta a Bulevardului Cuza, însă a ajuns sub roţile unei maşini. Pietonul se afla în zona Direcţiei de Asistenţă Socială şi a traversat prin parcare, ieşind brusc dintre maşini chiar în faţa unui şofer care nu l-a mai putut evita. Victima a sufertit leziuni la cap, dar era conştientă după impact. A fost preluată de ambulanţă şi transportată la spital pentru investigaţii medicale.
Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului pentru efectuarea cercetărilor. Traficul rutier în zonă a fost blocat. Şoferul şi pietonul au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
