Urmarire pe Sos. Buzaului, pentru prinderea unui sofer de maxi-taxi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Urmarire pe Sos. Buzaului, pentru prinderea unui sofer de maxi-taxi

Inregistrat de radar gonind cu peste 70 km/h pe Soseaua Buzaului, ieri dimineata, un sofer de maxi-taxi care n-avea atestat pentru transport de persoane si nici inspectia tehnica a microbuzului a fugit de un echipaj al Politiei Rutiere si a fost prins cu greu, dupa o urmarire ca-n filme, pe Calea Calarasilor.
Surse din cadrul Serviciului Circulatie ne-au precizat ca protagonistul intimplarii a fost Georgica-Romica B., 27 ani, din Mircea Voda, care conducea microbuzul "Mercedes" nr. GL-08-TCF: "In jurul orei 9.10, echipajul Politiei care se afla pe Sos. Buzaului cu autoturismul BR-03-GWR, pentru a supraveghea traficul rutier, l-a surprins cu aparatul radar si camera video din dotare pe soferul microbuzului GL-08-TCF, circulind cu 72 km/h. Fiind prea aproape de maxi-taxi, agentii nu au reusit sa il opreasca si, intrucit soferul a ignorat semnalele politistilor, acestia au pornit in urmarire. Au reusit sa il opreasca abia pe Calea Calarasilor, iar cind au solicitat documentele, soferul Romica-Georgica B. a declarat ca nu are asupra sa atestatul profesional de transport persoane, invocind faptul ca actul respectiv se afla la sediul societatii "TCF Imex"."
Descoperind ca soferul nu avea efectuata inspectia tehnica periodica, agentii de circulatie au decis sa-l insoteasca pe acesta la sediul firmei angajatoare, pentru a se convinge daca individul avea atestat. La sediu, administratorul "TCF Imex" a declarat ca soferul sau nu are un asemenea act si, in loc sa recunoasca faptul ca a pus in pericol clientii, dindu-i pe mina unui sofer fara atestat, a facut un scandal monstru si i-a injurat ca la usa cortului pe oamenii legii. Ignorind limbajul colorat al patronului prins cu mita-n sac, politistii l-au sanctionat pe sofer cu o amenda de 160 lei noi si au retinut certificatul de inmatriculare al microbuzului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro