Vânzările de carne de porc au scăzut cu până la 30% | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Vânzările de carne de porc au scăzut cu până la 30%

"Importurile au crescut foarte mult în ultima perioadă şi mulţi dintre micii comercianţi şi-au închis afacerile. De asemenea, relaţia cu supermarketurile nu este una bună, aşteptăm apariţia Codului de Bune Practici, care ar mai putea schimba situaţia", a spus Caruz. Acesta a explicat că preţurile cărnii la producător au scăzut, în ultimele două luni, cu un leu pe kilogram, atât la carcasă de porc, cât şi la viu. "Vindeam la sfârşitul anului 2008 carcasa de porc cu 8,6 lei pe kilogram, acum e 7,6 lei kilogramul. Porcul viu îl vindem cu 5 lei pe kilogram, după ce în decembrie era 6 lei", a explicat preşedintele Patronatului Român al Cărnii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro