Vaccinarea elevilor, mutată din şcoli la medicii de familie? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Vaccinarea elevilor, mutată din şcoli la medicii de familie?

Medicii de familie avertizează că decizia Ministerului Sănătăţii (MS) de a le transfera sarcina vaccinării elevilor riscă să genereze probleme, întrucât s-ar putea diminua considerabil numărul celor imunizaţi şi ar putea creşte riscul de îmbolnăvire şi de apariţie a unor epidemii. Vaccinările elevilor din ciclul primar şi gimnazial au fost transferate de la medicina şcolară la medicii de familie, urmând ca primele imunizări să aibă loc în toamnă, odată cu începerea anului şcolar. Decizia în ceea ce priveşte mutarea vaccinării de la reţeaua de medicină şcolară către cabinetele medicilor de familie a fost luată pe 1 iulie. Autorităţile motivează această schimbare prin statisticile îngrijorătoare, potrivit cărora rata de vaccinare în şcoli nu atinge nici 70%. Chiar şi aşa, medicii de familie spun că numărul celor neimunizaţi va creşte, întrucât vă fi greu să convingă elevii să se prezinte la cabinete pentru vaccinare. "Vaccinarea nu se mai face în campanie, cum se făcea până acum. Copiii ar trebui să se prezinte la medicul de familie, însoţiţi de părinţi, iar astfel colectivul dintr-o clasă se va dispersa la mai multe cabinete. Vacinarea nu se va mai face în aceeaşi perioadă pentru toţi, dar problema este că s-ar putea să rămână copii nevaccinaţi, deoarece nu întotdeuna părinţii îşi fac timp să meargă la medic. O altă problemă o reprezintă faptul că odată cu venirea copiilor la cabinetele medicilor de familie s-ar putea depăşi numărul consultaţiilor programabile zilnic, care este 20. Nu ar fi trebuit să intre în atribuţiile medicilor de familie vaccinarea elevilor", a declarat dr. Viorica Naumov, preşedintele Societăţii Medicilor de Familie Brăila.
Lipsa imunizării poate avea efecte catastrofale. De exemplu, o fată care nu este vaccinată antirubeolic şi face boala în timpul sarcinii riscă să nască un copil cu malformaţii. Vaccinurile obligatorii se fac la vârstele de 7, 9 şi 14 ani.
Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, "o parte dintre medicii de familie sunt de acord, alţii nu sunt de acord, în special cei din mediul urban. Până acum, ei nu făceau vaccinări pentru că acestea se făceau în instituţiile de învăţământ. În mediul rural, medicii de familie au făcut întotdeauna imunizările la şcoli pentru că nu există medici şcolari, nu întrunesc norma de număr necesar de elevi pentru a fi înfiinţat un cabinet de medicină şcolară".
Reprezentanţii Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF) şi ai Federaţiei Naţionale a Patronatelor de Medicina Familiei (FNPMF) l-au informat pe ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, cu privire la problemele pe care le-ar putea crea mutarea vaccinării din reţeaua de medicină şcolară în cea a cabinetelor medicilor de familie. Îngrijorările specialiştilor l-au determinat deja pe ministrul Sănătaţii să ia în calcul revenirea asupra ordinului care mută vaccinarea din şcoală la medicul de familie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro