Vaccinul antigripal nu a ajuns la brăileni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Vaccinul antigripal nu a ajuns la brăileni

Mult aşteptatul vaccin antigripal nu a ajuns încă la pacienţii brăileni, întârzierea fiind provocată de un ordin al Ministerului Sănătăţii, emis acum câteva zile, care spune că dozele necesare nu se mai trimit de la nivel naţional, ca în anii anteriori, ci trebuie procurate la nivel local. Autoritatea de Sănătate Publică Brăila a demarat procedura de organizare a licitaţiei pentru achiziţionarea dozelor de vaccin antigripal. "Pentru dozele de vaccin antigripal se organizează licitaţie, urmând ca după desemnarea căştigătorului să ştim care este furnizorul de la care vom cumpăra vaccinul. În curând, vor fi achiziţionate dozele şi administrate conform programului de vaccinare", ne-a declarat dr. Andreia Gavrilescu, medic şef Birou Supraveghere Boli Transmisibile din cadrul DSP Brăila. Sursa citată a adăugat că DPS va asigura vaccinarea antigripală persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani, cu afecţiuni cronice şi celor asistaţi în căminele de bătrâni sau instituţii de ocrotire socială.
Pentru vaccinarea antigripală, ministerul a ales din categoriile de risc, care primeau de regulă acest vaccin, doar persoanele de peste 65 de ani. Pentru moment, copiii din centrele de plasament, persoanele cu HIV şi bolnavii cronic au fost excluşi din acest program gratuit. "Vaccinarea copiilor în şcoli va începe cu dozele împotriva gripei porcine. Nici acest vaccin nu a ajuns la Brăila, din informaţiile primite de la Ministerul Sănătăţii, dozele vor fi gata în luna decembrie", a spus dr. Gavrilescu.

În ultimele zile, transmiterea gripei porcine în ţară a fost mult mai agresivă, astfel că reprezentanţii Ministerului Sănătăţii încearcă să ia măsuri suplimentare. Deşi campania de vaccinare în România trebuia sa înceapă abia peste o lună, dozele ar urma să fie cumpărate de urgenţă de pe piaţa internaţională. Institutul Cantacuzino pregăteşte, în laboratoare, substanţele pentru prevenirea infectării cu virusul A(H1N1). Numărul cazurilor de gripă porcină din România a ajuns la 441, iar numărul suspecţilor a crescut. La nivelul judeţului Brăila au fost confirmate 6 cazuri de gripă porcină.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro