Val de viroze printre copii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Val de viroze printre copii

Vremea rece din ultima perioadă a dus la o creştere a cazurilor de infecţii acute respiratorii, cu peste 15% faţă de săptămâna anterioară. Medicii de familie au luat în evidenţă numeroase cazuri de minori care au contactat diverse viroze respiratorii. Potrivit informaţiilor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Brăila, în săptămâna precedentă au fost raportate din teritoriu 473 cazuri de infecţii ale căilor respiratorii superioare (IACRS), dintre care 17 au necesitat spitalizare, precum şi 168 pneumonii, dintre care 78 cu internare în spital. Potrivit precizărilor făcute de dr. Andreia Gavrilescu, purtător de cuvânt al DSP Brăila, cele mai afectate grupe de vârstă sunt micuţii între 2 şi 4 ani, unde s-au înregistrat 138 cazuri de IACRS şi 57 pneumonii, precum şi copii între 5 şi 14 ani, unde au fost 113 cazuri de IACRS, dar şi bebeluşii de până la un an, unde s-au înregistrat 50 de cazuri de pneumonii. S-a constatat o creştere a numărului de îmbolnăviri faţă de săptămâna anterioară, cu peste 15% la IACRS (403 cazuri), dar şi la pneumonii (147).

Suspiciune de gripă

Tot în săptămâna menţionată, s-a mai înregistrat o suspiciune clinică de gripă sezonieră, în municipiul Brăila. Este vorba despre o femeie în vârstă de 57 de ani, din municipiu, de la care au fost prelevate probe biologice, acestea fiind transmise pentru analiză la Institutul Cantacuzino din capitală. Pacienta a fost internată în Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Brăila, având şi afecţiuni cronice asociate, respectiv hipertensiune, obezitate şi hepatita C.
De la debutul sezonului rece, la nivelul judeţului Brăila nu a fost confirmată niciuna dintre suspiciunile de gripă apărute, după cum a precizat reprezentantul DSP.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro