Teatrul de Păpuşi "Cărăbuş" a găzduit sâmbătă lansarea cărţii "Viaţa ca o poveste", a autorilor George Popa şi Victoria Samoilă. Cele două volume de scenete şi dramatizări se adresează "sufletelor pline de tinereţe fără bătrâneţe". Autorii au promis publicului prezent la lansare, în rândul căruia s-au aflat şi primarul Aurel Simionescu şi viceprimarul Doiniţa Ciocan, că vor continua să scrie. "Eu de profesie sunt educatoare şi zâna copiilor este şi zâna mea. Din acest punct de vedere, pot să spun că am descoperit elixirul tinereţii: să trăieşti o viaţă printre copii. De-a lungul vieţii adunăm bunătate, sensibilitate, tinereţe şi când te încarci cu atâtea lucruri frumoase şi bune, simţi nevoia să dăruieşti. Asta facem noi", a declarat Victoria Samoilă. George Popa, actor la Teatrul "Cărăbuş", şi-a exprimat bucuria de a fi înconjurat de prieteni adevăraţi ai cărţii, constatând că printre ei sunt şi mulţi oameni mari cu suflet de copil. La final, actorul Florin Chirpac, directorul Teatrului "Cărăbuş", a invitat publicul la vizionarea proiecţiei spectacolului "Sarea în bucate".
